Ceea ce face Moscova nou în corecţia scoliozei a ajuns în acest sfârşit de săptămână şi la Timişoara. Prof. dr. Alexandr Laka, invitat al primei conferinţe organizată de Asociaţia pentru Dezvoltarea Ortopediei şi Traumatologiei Timişoara (ADOrT), a operat aici, dar a şi oferit participanţilor ocazia de a afla care sunt cele mai noi metode în a trata scolioza, nu numai la copii.
Soferul unui Ford Focus incearca sa demonstreze ca e mai "destept" decat ceilalti participanti din trafic si depaseste coloana pe partea dreapta. Din nefericire masina lui sfarseste imobilizata pe grilajele de metal puse pe marginea drumului. Totul se petrece pe o autostrada din Rusia. Filmuletul a fost postat pe youtube.
Pe o strada din Rusia se produce un accident. Un Range Rover izbeste o masina de transport trimitand-o intr-un pom. Soferul Range Rover-ului, revenit pe drum dupa impact, accelereaza si paraseste locul accidentului fara a se uita in spate. Filmuletul cu incredibila scena a fost postat pe youtube.
Un sofer din Rusia gaseste o metoda inedita de a transporta o multime de scanduri din lemn. El le aseaza de-a latul in masina astfel ca acestea ies pe ambele geamuri incurcand vizibil traficul. Filmuletul a fost postat pe youtube.
Un politist ajunge in timp record la un accident petrecut pe o sosea din Rusia deoarece chiar el este cauza accidentului. Politistul trece pe carosabil facandu-l pe unul din soferii din coloana sa franeze mai brusc. Cel din spate il loveste violent si ii impinge masina mult in fata producand un accident. Politia este deja la locul faptei si investigatia poate incepe. Filmuletul a fost postat pe youtube.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cinci posturi sunt disponibile în cadrul H.Essers, companie internațională de logistică prezentă și pe piața din Oradea.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea s-a impus cu scorul de 45-40 (21-20) în meciul de pe teren propriu cu satelitul echipei Potaissa Turda. Partida a constituit prologul etapei a 5-a din Seria C a Diviziei A de handbal masculin și a avut loc în seara zilei de joi, la Arena „Antonio Alexe”.
Economic
Preluarea NIS Petrol, compania care operează cele 19 benzinării Gazprom din România, urmează să fie realizată de firma românească de construcții metalice Argenta SRL.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoatea Loredana Doseanu, care activează în prezent în cadrul Secției I Civilă a Curții de Apel Oradea, a obținut promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Economic
Reducerea accizei la motorina standard se menține și în a doua jumătate a lunii octombrie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți orădeni care au ajuns în Parcul Brătianu au ținut să își exprime, pe rețelele de socializare, nedumerirea față de lucrările care se mai realizează în respectivul parc, care a trecut printr-un amplu proces de reabilitare.
2
BIHON Sport local
Baza Tineretului din Oradea a reintrat de miercuri în circuitul meciurilor de fotbal și minifotbal, după lucrările de înlocuire a suprafeței sintetice și introducerea iluminatului nocturn cu leduri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O locuință din Valea Mare de Criș, comuna Borod, a fost mistuită de flăcări, după ce proprietarul a încercat să stingă incendiul pe cont propriu, fără a solicita imediat ajutorul pompierilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința extraordinară din 15 octombrie, două hotărâri care vizează digitalizarea administrațiilor publice locale din județ.
Economic
O clientă a Raiffeisen Bank va recupera zeci de mii de lei pierduți în urma unei fraude informatice, după ce a obținut o decizie definitivă favorabilă în instanță.