Consiliul Judeţean Bihor lansează miercuri, împreună cu cantonul St. Gallen din Elveţia, Spitalul din Grabs – Elveţia şi Salvamont – Salvaspeo Bihor proiectul „Înfiinţarea Centrului de pregătire pentru salvatorii montani în judeţul Bihor, beneficiind de experienţa elveţiană din St. Gallen”.
Proiectul presupune înfiinţarea la Vârtop a unui centru de pregătire pentru salvatorii montani şi elaborarea unui cod de conduită.
Cum iarna aceasta nu a fost multă zăpadă, sezonul estival în zona montană a debutat mai repede, chiar din perioada sărbătorilor pascale, motiv pentru care SJ Salvamont – Salvaspeo Bihor şi-a adaptat rapid programul de patrulare şi asistenţă în zonele cu circulaţie turistică ridicată.
Cu toate că sezonul de schi nu a debutat încă, iarna dă de lucru salvatorilor montani.
Începutul cursurilor în învăţământ este considerat, neoficial, de către salvamontişti, ca finalul vacanţei sărbătorilor de iarnă şi constituie un scurt moment de relativ „respiro” pentru patrulele care asigură permanenţa în zonele schiabile din judeţ, fluxul turistic fiind mai redus, cu intensificări numai în sfârşiturile de săptămână.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o locuință curată, cele mai folosite obiecte sunt adesea și cele mai greu de igienizat în profunzime.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un locuitor din satul Tărian, comuna Girișu de Criș, Roland Pantea, a semnalat atât public, cât și oficial, o posibilă problemă de siguranță legată de unele capace montate pe mai multe străzi din sat, după un incident în care a fost implicată fiica sa în vârstă de cinci ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în după amiaza zilei de duminică, 24 mai.
BIHON Sport local
Sâmbătă s-au desfășurat meciurile contând pentru penultima etapă din play-out-ul din Liga 4 Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ultima ședință ordinară, închirierea prin licitație publică a două spații aflate în administrarea municipalității, imobile care au o altă destinație decât cea de locuință.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un cetățean italian de 52 de ani, stabilit în Oradea, este judecat pentru abuz de încredere prin fraudarea creditorilor după ce și-a făcut un tratament cu botox la un cabinet medical din oraș și a plecat fără să plătească.
Economic
ANAF clarifică regulile fiscale pentru românii care închiriază camere prin Airbnb și Booking în 2026
Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat un nou ghid destinat persoanelor care obțin venituri din închirierea pe termen scurt a camerelor din locuințele proprii.
Cultură
Apărut la Editura Humanitas, volumul i-a adus pentru a doua oară titlul de „Tânărul Prozator al Anului”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Borod a semnat recent contractul pentru realizarea unui parc fotovoltaic, destinat producerii de energie din surse regenerabile, pentru autoconsumul localității.
Bihon CSM Oradea
Fuziunea dintre echipele de polo juniori ale cluburilor Crișul și Dinamo Oradea a pus bazele viitoarei campioane CSM Oradea, care a câștigat 9 titluri naționale consecutive.