Scoala Generala din Sanmartin a fost vineri gazda unui seminar de lucru al inspectorilor specializati pe problemele rromilor. Nu mai putin de 42 de inspectori scolari, veniti din toata tara, au dezbatut teme specifice acestei minoritati.
Închiderea robinetului care alimenteaza cu apa comuna Sânmartin, amenintare
cu care sefii de la Regia Autonoma Apa Canal (RAAC), este o tema de negocieri
încrâncenate pâna în ultimul minut.
Proprietarii de terenuri vecine cu viitoarele drumuri din acest perimetru sunt primii „beneficiari” ai unor reguli de dezvoltare care i-ar putea pune în situatia de a nu-si putea folosi întreaga suprafata de teren de care dispun dupa placul inimii.
De aproape un an, credinciosii greco-catolici din comuna Sanmartin tin slujbele religioase într-o încapere din vechea primarie. Cu totii ne rugam aceluiasi Dumnezeu, cu toate acestea opiniile si diferentele între culte ajung sa provoace adevarate dispute în rândul credinciosilor.
Peste 200 de proiectile, bombe, grenade si cartuse au fost aruncate marti în aer aproape de localitatea Mierlau. În urma exploziei nu s-au înregistrat victime, întrucât toata operatiunea a fost organizata de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bihor, pentru distrugerea munitiei neexplodate gasite în ultimele luni în Bihor. 
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea conduce cu 2-1 în seria cu CSA Steaua București, după primele trei meciuri din finala Superligii Naționale de polo.
Cultură
Artistul este o prezenţă constantă la festivalurile şi târgurile din ţară, atât cu instrumente muzicale, cât şi cu jonglerii.
BIHON Sport local
După 1-1 în sezonul regular, 0-1 și 2-2 în play-off, CS Oșorhei a reușit să învingă pe Transilvania Sport Academy, echipă care nu mai pierduse niciun joc în actualul campionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal în care au fost implicați, după ce au consumat alcool o seară întreagă alături de un vecin, le-a adus unui bărbat din Apateu și fiului său minor o condamnare penală și obligația de a-i plăti consăteanului pe care l-au bătut daune morale de 10.000 de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Derna va beneficia de un sistem extins de supraveghere video, printr-un proiect finanțat prin PNRR.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Tileagd a fost puse în funcțiune noile stații de încărcare pentru vehicule electrice, investiția fiind realizată cu fonduri europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local din Valea lui Mihai a aprobat recent documentația necesară pentru achiziționarea, prin licitație publică, a serviciilor medicale veterinare de microcipare și sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau metișilor acestora.
România
Milioane de pensionari din România vor primi pensiile aferente lunii iunie 2026 după un calendar modificat, din cauza zilelor libere legale de la începutul lunii.
România
Patru din zece români consideră că organizarea de alegeri parlamentare anticipate ar fi cea mai bună soluţie pentru depăşirea actualei crize politice, în timp ce peste jumătate preferă formarea unui nou guvern bazat pe actualele partide din Parlament, potrivit Barometrului Informat.ro - INSCOP Research, realizat în perioada 11-14 mai 2026.
1
Economic
Autoritățile fiscale au oficializat în ultimele săptămâni introducerea în formularul 100 a două noi contribuții de solidaritate cu aplicare temporară.
Economic
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care va modifica substanțial modul în care sunt realizate tranzacțiile cu autovehicule în România.