Crăciunul biciclistic a fost sărbătorit aşa cum se cuvine şi în acest an de fanii acestui gen de deplasare. Cum? Tot ecologic, prin pedalatul care a alimentat o instalaţie de beculeţe care reprezintă o bicicletă simbolică situată pe sediul Verde pentru Biciclete.
Timişenii care vor exagera cu mâncarea în perioada sărbătorilor de iarnă trebuie să ştie că în această perioadă unităţile medicale vor funcţiona după un anumit program. În Spitalul Judeţean, bolnavii fără restricţii alimentare vor avea meniu de sărbătoare.
Dubaşii din Tomeşti şi din Pietroasa i-au trezit azi pe timişorenii de prin centru, i-au scos, cu tobele, din case sau din birouri, pe stradă, ca să le dea bineţe de Sfintele Sărbători. Lumea s-a bulucit să vadă Alaiul colindătorilor, care în acest an a adunat aproape 600 de urători din tot judeţul.
Toţi directorii de instituţii din judeţul Timiş, indiferent că au fost susţinuţi pentru a obţine aceste funcţii de PDL sau de USL, vor fi evaluaţi, dar doar după sărbători, a anunţat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin.
În perioada sărbătorilor de iarnă, cele 16 puncte de vânzare ale Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT) vor avea programul modificat. De asemenea, din 22 decembrie şi până la mijlocul lunii ianuarie, frecvenţa mijloacelor de transport în comun va fi redusă.
powered by Surfing Waves
România
Gospodăriile înscrise în Registrul agricol ar putea beneficia de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse într-un an, dacă acestea nu sunt comercializate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orădenii care vor să își renoveze locuința, să își schimbe acoperișul sau să monteze anumite instalații au la dispoziție, începând din această vară, proceduri administrative mai simple.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Compania Purem Oradea, parte a grupului german Eberspächer, participă la Oradea Job Expo, unde vine cu mai multe locuri de muncă disponibile în domenii variate, de la producție și logistică până la fiscalitate, contabilitate, audit, controlling, resurse umane și inginerie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 8 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, duminică, 11 octombrie 2026, la așezământul monahal „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Roșia, dependent de Sfânta Mănăstire Izbuc, se vor săvârși prima Sfântă Liturghie și Taina Sfântului Maslu.
Bihon CSM Oradea
„Leii roșii” au început cu dreptul participarea la actuala ediție a FIBA Europe Cup, după victoria repurtată în fața campioanei Elveției, Fribourg Olympic Basket, cu scorul de 93-67.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În după amiaza zilei de miercuri, 7 octombrie, un depozit de mobilă construit pe trei niveluri, din Tileagd, deținut de o companie a fost cuprins de flăcări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ediția de toamnă a „Târgului de la Fechetău”, de la Negreni, începe joi, 8 octombrie, și se încheie duminică, 11 octombrie. Evenimentul, cu o tradiție de câteva secole, reunește comercianți și vizitatori din țară și din străinătate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituțională, în ansamblul său, legea prin care comuna Cociuba Mare urma să fie introdusă în anexele referitoare la unitățile administrativ-teritoriale cu resurse turistice.
BIHON Sport local
Lansată oficial în 1 decembrie 2025, prima academie de portari din nord vestul României programează al doilea campus. DLB Goalkeeper Academy Oradea colaborează cu HPB Torwart Akademie din Salzburg și este condusă de fostul internațional juniori Denis Lungu-Bocean și tatăl său Daniel, care are origini bihorene.