Publicul s-a bucurat de recitaluri de pian, canto muzică ușoară și clasică, canto muzică populară românească și maghiară, vioară, chitară și instrumente de suflat, dar și momente de dans popular românesc.
Numeroase voci care s-au remarcat pe scenele din România au fost îndrumate de Lăcri, cum îi spun elevii, profesoara de canto muzică uşoară a Şcolii de Arte „Francisc Hubic”, Lăcrimioara Deac. Dedicată şi implicată atât muzical, cât şi emoţional în parcursul elevilor săi, ea este punctul lor de sprijin, fie că se află în faţa scenei, fie alături de ei, cântând.
Un weekend cu mâncare pentru toate gusturile, activități și ateliere pentru copii, competiții sportive, jocuri pentru tineri și cupluri, Garage Sale și tombolă îi așteaptă pe orădeni la începutul lunii octombrie.
După succesele repurtate în deplasare la Sânnicolau Mare și Timișoara, CSM Oradea a continuat pe aceeași linie și la prima apariție la Arena Antonio Alexe.
Pentru Cetatea Piatra Șoimului din Aleșd se pregătește a doua etapă de reabilitare. Primăria Aleșd lucrează la documentația pentru un proiect prin care vrea să continue intervențiile realizate în prima etapă asupra fortificației și să creeze căi de acces pentru vizitatori. 1
Sâmbătă a fost ziua gazdelor, care au câștigat toate cele 6 meciuri. Onoare oaspeților a fost salvată duminică de ACS Vadu Crișului, în ultimul meci al etapa a IV-a.
Trei femei din Bihor s-au trezit țintele unor atacuri ale escrocilor online care, după ce le-au trimis mesaje trimise, chipurile, de firme de curierat ori prin care le solicitau ajutorul cu votul la un concurs, le-au piratat conturile de Facebook ori de WhatsApp și au cerut tuturor contactelor victimelor să le vireze diferite sume.
Rectorii, prorectorii, decanii și alte persoane aflate la conducerea universităților nu ar mai putea ocupa simultan un loc în Parlament sau o funcție de conducere într-un partid politic. 1