Are 40 de ani si un trup de invidiat. Anca Turcasiu a acceptat sa isi arate formele in timpul unei sedinte foto.
Copiii vor putea desfăşura activităţi lucrative remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi modelling, în baza unor convenţii între organizator şi părinţi/reprezentant legal al copilului sau direct cu copilul, dacă acesta a împlinit 14 ani, cu acordul prealabil al părintelui.
Februarie este declarată luna iubirii la Bihon.ro. RollandFoto și Bihor Online vin în întâmpinarea voastră cu un cadou de Ziua Îndrăgostiţilor.
Unde pot fi văzute cele mai fotogenice studente din Timișoara? În expoziția ”Fotogenie 2011”, al cărei vernisaj va avea loc vineri, 25 noiembrie 2011, de la ora 19, în holul Casei de Cultură a Studenţilor. Cu acest prilej se vor acorda premiilor celei de-a XVI-a ediții a concursului studenţesc organizat de Clubul Foto Iris.
Gina Pistol a apărut în revista FHM, numărul dublu iulie-august, cu un pictorial incendiar realizat la malul mării. Gine se poate lăuda cu titlul de "Cea mai sexy femeie din România în 2009", oferit tot de aceeaşi revistă pentru bărbaţi.
powered by Surfing Waves
„Legiuitorul confiscă rolul judecătorului și îl pune în fața unui mecanism automat, care elimină analiza concretă a pericolului social”.
Primăvara aduce, de regulă, un ritm diferit în industria de fashion, iar pentru brandurile locale, acest sezon înseamnă adaptare, noutăți și reluarea contactului direct cu clientele.
Orădeanca de origine irakiană, Naba Salem, a părăsit competiția Survivor România, în ediția 24, difuzată pe 1 martie 2026, din cauza problemelor de sănătate care i-au pus organismul la grea încercare.
Artistul ajunge la Oradea cu un concert despre oameni, povești spuse pe bune și muzică "fără chimicale".
FC Bihor a fost la 5 minute de a obține un punct la Târgoviște, care ar fi asigurat deja prezența în play-off-ul din Liga 2. Golul înscris de Robert Necșulescu în minutul 85 a stricat calculele, astfel că FC Bihor trebuie să se concentreze pe meciul următor, programat acasă cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
Învingătoare în prima etapă desfășurată în 2026, Chindia Târgoviște și FC Bihor s-au duelat duminică pentru a se menține pe loc de play-off. Ambele formații aveau 4 victorii consecutive.
După succesul de sâmbătă cu Dinamo, echipa noastră a susținut duminică dimineață partida cu Sportul Studențesc, contând pentru etapa a 9-a din cadrul sezonului regulat al Superligii Naționale de polo.
Emisiunea realizată de Romfilatelia şi Poşta Română marchează 150 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi.
Cofetăria Scala s-a deschis la Oradea, chiar în 1990, anul în care a început noua eră pentru România, fiind una dintre primele cofetării din istoria orașului nostru. S-a deschis pe Bulevardul Decebal 58.
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a murit, confirmă președintele Statelor Unite, Donald Trump, într-o postare sâmbătă pe rețeaua sa Truth Social, preluată și de agențiile internaționale de presă.
Un nou demers legislativ aflat în procedură parlamentară propune extinderea drepturilor salariaților, prin introducerea unui concediu plătit pentru victimele unor infracțiuni grave, precum violența domestică, violul sau agresiunea sexuală.