Timp de patru zile, scenele din Piața Unirii și Cetatea Oradea vor găzdui artiști de renume.
ERA Park împlineşte 7 ani de la înfiinţare, astfel că îşi invită prietenii alături, pentru a sărbători împreună!
Serbările Zăpezii de la Vârtop se desfășoară în acest weekend.
Chiar dacă recordul nu e omologat, orădenii au reuşit să realizaze cel mai mare Smiley uman, de Ziua Mondială a Zâmbetului.
Echipa Femina din cadrul Fundaţiei Comunitare Oradea mizează pe faptul că la acţiune vor participa 500 de voluntari.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali din Pomezeu au aprobat majorarea tarifelor pentru serviciile de apă și canalizare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cvartetul Filarmonicii de Stat Oradea a susținut joi, 4 decembrie, la Vatican, un concert extraordinar cu ocazia Zile Naționale.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Zona blocurilor ANL din comuna Sânmartin a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, o dată cu finalizarea proiectului „Modernizare străzi zona ANL, localitatea Sânmartin, județul Bihor”, derulat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local al orașului Ștei a adoptat, în unanimitate, hotărârea privind implementarea proiectului „Restaurare Casa Memorială Miron Pompiliu”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul certificatelor de concediu medical eliberate în 2025, comparativ cu anul 2024, a scăzut cu circa 3.200.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Cheșereu, care a provocat un accident în care și-a pierdut viața cumnatul său, de 28 de ani, și-a aflat, vineri, pedeapsa.
BIHON Sport local
Unul dintre cei mai importanți jucători care au îmbrăcat tricoul lui FC Bihor este Ovidiu Lazăr. În 3 decembrie, fostul atacant a împlinit 60 de ani, prilej cu care i-am solicitat un interviu.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunţă intenţia de a introduce un mecanism automat de protecţie a preţurilor la produsele agroalimentare, după expirarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, prevăzută pentru 31 martie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul firmelor care și-au închis activitatea în România a înregistrat o creștere semnificativă în primele zece luni ale acestui an, fapt care indică presiuni tot mai mari asupra mediului de afaceri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 12 decembrie, publicul va avea ocazia să o trimită în finala competiției, prin vot.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în seara zilei de vineri, 5 decembrie.