Guvernul a adoptat vineri actul normativ prin care măsura şomajului tehnic se aplică şi în 2010, de la 1 februarie, prin urmare angajaţii din societăţile care îşi suspendă temporar activitatea vor primi timp de trei luni 75% din salariul de bază, iar CAS si impozitul pe venit sunt suportate de stat.
Pensionarii care nu au depus la casele teritoriale de pensii documentele prin care li se atestă studiile universitare absolvite, în vederea recalculării pensiei, au posibilitatea de a face acest lucru până la 31 ianuarie 2011, potrivit unui ordin al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS).
În urma reorganizării, Inspecţia Socială se desfiinţează, atribuţiile ei fiind preluate de ITM.
Plata pensiilor de asigurări sociale de stat, pentru agricultori şi a celor pentru cadrele militare, precum şi a celorlalte categorii de pensii se va face în perioada 14-24 decembrie 2009, imediat dupa virarea banilor de către partenerii de convenţii, a comunicat ieri Poşta Română.
Aleşii locali ai PDL doresc să întrebe orădenii dacă vor majorarea tichetelor sociale.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După 7 ani petrecuți pe birourile procurorilor și mai puțin de 8 luni în instanțe, dosarul morții lui Tudor Burduja, un copil de doar 2 ani și jumătate, a primit o soluție finală: nimeni nu va plăti penal pentru decesul băiețelului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie și doi bărbați, cu toții condamnați pentru trafic de droguri la pedepse cuprinse între 3 ani și 4 luni și 4 ani de închisoare, au fost reținuți în ultimele două zile de polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și predați Penitenciarului Oradea, unde își vor executa pedepsele.
Bihon CSM Oradea
Campioana României la polo, CSM Oradea, a câștigat cu scorul de 14-13 meciul de acasă cu CN Terrassa, contând pentru prima manșă din cadrul optimilor de finală ale Water Polo Euro Cup.
Bihon CSM Oradea
Formația orădeană a obținut vineri seară cea de-a 17-a sa victorie stagională, după ce dispus cu scorul de 97-83 de FC Argeș Pitești.
BIHON Sport local
Lotus Băile Felix a evoluat vineri pe terenul echipei Viitorul Cluj, în etapa a 19-a din Liga 3, Seria 8.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a hotărât anularea raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI)‚ prin care primarul comunei bihorene Gepiu, Ioan Purge, a fost acuzat de conflict de interese deoarece a semnat mai multe acte necesare înființării unei agropensiuni de către fiul său.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Uzina din România este folosită în acest moment la o capacitate de aproximativ 80%.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie de 47 de ani din Bratca a fost reținută joi, 5 martie, de polițiștii bihoreni, pentru uciderea unui câine.
2
Cultură
Dubla lansare de carte va fi moderată de Gabriel Moisa, managerul Muzeului Ţării Crişurilor.
1
FC Bihor
FC Bihor întâlnește una dintre cele mai puternice echipe din Liga 2. Se anunță o sâmbătă însorită, astfel că s-ar putea înregistra recordul de asistență din acest sezon pe Stadionul Iuliu Bodola. Prin muncă, dăruire, concentrare și sacrificiu, „roș-albaștrii” pot să ajungă acolo unde nu multă lume visa la startul sezonului.
1