Luni, pe Şoseaua Borşului, un orădean de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei la ieşirea din sensul giratoriu.
Un orădean de 52 de ani a fost surprins vineri la amiază, în timp ce circula cu o maşină pe Şoseaua Borşului din Oradea cu viteza de 128 km/h, în zona de limitare a vitezei la 70 Km/h.
Singura competiţie automobilistică organizată în Bihor, de o mână de pasionaţi, devine tradiţie.
În weekend, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Bihor au continuat acţiunile pe şosele, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
În prima seară a săptămânii, timp de trei ore, poliţiştii Biroului de Ordine Publică, din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au acţionat pe raza municipiului pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Paisprezece pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, dintre care un ofițer și 13 subofițeri, au fost mobilizați astăzi, 29 septembrie, într-o misiune de sprijin pentru stingerea incendiului de fond forestier care continuă să se manifeste în Parcul Național Domogled – Valea Cernei.
BIHON Sport local
După opt ani, Baza Tineretului din Oradea, locul unde s-au pus bazele performanțelor din minifotbalul bihorean și naționala României a poposit de multe ori, a intrat într-un proces amplu de modernizare.
Educație
De la Gojdu și Facultatea de Istorie din Oradea la catedra Universității din București, Marius Deaconu a ales să cerceteze comunismul și accesul la educație. La 33 de ani, spune că istoricul care ignoră podcasturile, reelurile și noile generații riscă să devină el însuși istorie.
Economic
Fermierii din Bihor au solicitat sprijin financiar pentru aproape 32.000 de bovine, în cadrul schemei de ajutor de stat acordate în 2026 în contextul crizei din Orientul Mijlociu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au trimis în judecată o polițistă de la Serviciul de Înmatriculări Bihor sub acuzația că ar fi luat mită de nu mai puțin de 59 de ori în mai puțin de o lună.
1
România
Un vârstnic și nepoata sa de 23 de ani din municipiul Cluj-Napoca sunt internați în stare gravă în spital, după ce ar fi fost înjunghiați chiar de fiica bărbatului și mama fetei, a anunțat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
România
Bărbatul în vârstă de 30 de ani, cercetat pentru omor în cazul tinerei în vârstă de 28 ani, al cărei trup neînsuflețit a fost găsit într-o valiză pe râul Olt, în zona barajului Ionești, s-a predat autorităților din Elveția, în seara precedentă, au anunțat marți reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Agenții Secției 8 de Poliție Rurală Tinca au reținut un tânăr de 19 ani, pe care l-au predat luni Penitenciarului Oradea, unde bărbatul va executa o pedeapsă de 3 ani, 8 luni și 20 de zile pentru două furturi.
1
Economic
Cuvinte precum „eco”, „durabil”, „sustenabil” sau „reparabil” nu mai pot fi folosite la întâmplare pentru a convinge oamenii să cumpere.