Patru spitale şi centre medicale din Oradea-Băile Felix şi Debreţin vor fi dotate din fonduri structurale.
Spitalul Pelican Oradea a punctat de trei ori în această săptămână. În afara reuşitei operaţiei efectuată în premieră naţională, spitalul s-a multiplicat la Cluj şi în plus, a fost anunţat ca fiind singurul spital privat din ţară clasificat la nivelul II.
Centre de sănătate multifuncţionale (un fel de ambulatorii fără personalitate juridică) urmează a fi deschise şi în Bihor.
După ce a închis 67 de spitale din ţară, ministrul Sănătăţii, bihoreanul Cseke Attila anunţă că se pot construi 19 spitale de urgenţă (inclusiv în Bihor), după modelul predecesorului său Eugen Nicolăescu, care voia circa opt spitale regionale de urgenţă în România.