Camera Deputaţilor, care este cameră decizională, a aprobat marti propunerea legislativă privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la repararea unor prejudicii de natură salarială constatate prin decizii ale Curţii de Conturi.
Sumele defalcate din TVA alocate de la bugetul de stat către bugetele locale vor fi reduse la rectificarea bugetară cu 2,1 miliarde lei, scădere care va afecta atât fondurile pentru salarii şi sporuri în învăţământul preuniversitar, cât şi cele pentru alocaţii sociale, săli de sport şi drumuri.
Sindicaliştii din învăţământ vor contesta, săptămâna viitoare, prin Avocatul Poporului, Ordonanţa 1/2010 prin care se elimină sporurile de doctorat din preuniversitar, şi vor cere, marţi, Ministerului Educaţiei, să elaboreze o serie de norme metodologice pentru aplicarea Legii salarizării unitare.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Competiția s-a desfășurat în perioada 28 - 31 mai la Sibiu.
FC Bihor
După două finale pierdute anul trecut, soarele a ieșit și pe strada juniorilor de la FC Bihor Oradea.
Cultură
Ca în fiecare an, clădiri din centrul orașului prind viață cu ajutorul unor instalații de lumini spectaculoase.
România
Polițiștii au efectuat miercuri, 3 iunie, trei percheziții domiciliare într-un dosar ce vizează acuzații de viol asupra unui minor și agresiune sexuală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând de joi, 4 iunie, între orele 8:00 și 12:00, în instanțe și parchete nu vor fi efectuate decât lucrări urgente, iar grefierii și celelalte categorii ale personalului auxiliar și conex vor participa doar la soluționarea cauzelor urgente.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Premierul Ilie Bolojan, s-a întâlnit marți dimineață, 2 iunie, la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, potrivit unor surse citate de Observator.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea devine, la finalul acestei săptămâni, capitala vinului românesc și internațional.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la lotul 3C2 Chiribiș–Biharia al Autostrăzii A3 Transilvania au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 51% la finalul lunii mai, potrivit datelor transmise de Compania Națională de Investiții Rutiere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul a avut loc marți, 2 iunie, la intersecția străzii Molière cu strada Calea Clujului.
1