Un sondaj despre aşteptările americanilor până la jumătatea secolului a arătat că încrederea în avansul tehnologiei este foarte mare, dar a scăzut încrederea în puterea naţiunii americane şi teama faţă de ameninţarea teroristă.
Denisa Lăzău, studentă în anul III la Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea, diagnosticată cu leucemie acută – limfoblastică, a plecat în Statele Unite pentru investigații.
powered by Surfing Waves
Primăria Oradea a anunțat depunerea a nouă oferte pentru execuția lucrărilor aferente proiectului „Înființare Parc de Specializare Inteligentă Oradea”, investiție finanțată prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.
Judecătoria Beiuș a hotărât să-l trimită în penitenciar pentru o perioadă de 3 ani pe Andrei George Pirtea, un bărbat de 37 de ani, din Poienii de Jos, acuzat că a spânzurat cu sânge rece câinele unui consătean.
Documentul a fost semnat în cursul zilei de joi, 4 decembrie.
1
Sistemul de distribuție a gazelor naturale din localitatea Sânmartin a fost pus în funcțiune începând din 4 decembrie, a anunțat primarul Cristian Laza, printr-o postare publicată pe pagina sa de socializare.
Piața imobiliară în creștere: Cluj și București, cele mai scumpe, Oradea printre cele mai accesibile
Prețurile apartamentelor continuă să urce în marile orașe din România.
Google a făcut publice listele cu cele mai populare căutări ale românilor în anul 2025, iar rezultatele reflectă atât interesul pentru evenimentele majore din societate, cât și pentru divertisment și trenduri internaționale.
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 5 - 7 decembrie.
Numărul cazurilor de trichineloză a crescut constant în ultimii ani, în Bihor. În 2024 au fost diagnosticate 11 cazuri de trichineloză, față de 8 cazuri în 2023 și un caz în 2022. Tocmai de aceea DSP Bihor recomandă respectarea unor măsuri stricte care să ferească populația de această infecție.
Mariana Măduța, una dintre cele mai longevive grefiere din România, a încetat din viață la finalul lunii noiembrie, la vârsta de 84 de ani.
Incidentul s-a produs în seara zilei de joi, 4 decembrie.
Partida CSM Târgu Mureș - CSM CSU Raiffeisen a constituit prologul etapei a 11-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin și s-a încheiat cu scorul de 82-101.