Un număr de patru proiecte au fost depuse de studenţii şi masteranzii timişoreni în cadrul uneia dintre cele mai interesante competiţii. Este vorba de Eye in the Sky, o campanie derulată la nivel naţional prin intermediul căruia participanţii pot beneficia de un avion fără pilot pentru a-şi finaliza studiile.
Absolvent de medicină la Cluj, Flaviu Bodea ar putea deveni Studentul Anului în România.
1.000 de lei, adunaţi de la studenţii medicinişti în urma unui workshop de ecografie organizat la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara, au fost donaţi Spitalului de copii Louis Ţurcanu pentru a contribui la construirea noului corp de clădire din spital.
Un start lent, dar un final în forţă. Concertul caritabil organizat de către studenţii de la FEAA pentru Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Louis Ţurcanu” Timişoara, în DAOS, ne-a întâmpinat cu o ofertă 3 în 1: muzică bună, o atmosferă de sărbătoare şi ocazia de a face o faptă bună.
Fiind luna cadourilor, a sărbătorilor şi a oamenilor dragi, o echipă de 11 studenți la master din Timișoara a decis să sară în ajutorul celor mai puțin norocoși. Cu această ocazie timișorenii cu inimă mare sunt invitați, vineri seara, să facă o faptă bună, la un eveniment caritabil, cu povești, dedicat oamenilor străzii.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din localitatea Căbești a fost arestat pentru 30 de zile de Judecătoria Beiuș sub acuzația că a încălcat un ordin de protecție care îl obliga să păstreze o distanță de minimum 100 de metri față de o femeie.
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formațiunea sa consideră drept soluție principală refacerea coaliției de guvernare care a funcționat până în urmă cu o lună - formată din PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale. El a precizat că UDMR nu a fost invitată la consultările de la Palatul Cotroceni.
1
Economic
ÎCCJ a stabilit că, în procesele privind recalcularea pensiilor, instanțele pot analiza toate motivele invocate de pensionar, nu doar pe cele din decizia inițială.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La fel ca în 2024, Universitatea din Oradea se poziționează pe locul 11 în Metarankingul Național al universităților din România, un clasament realizat de Ministerul Educației și Cercetării, întocmit în funcție de prezența instituțiilor academice românești în ranking-urile internaționale.
Cultură
La Oradea va fi vernisată cea de a 3-a ediție a Expoziției de colaborare de Artă Fotografică China-România „Sărbătorirea Anului Nou Chinezesc”
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fără permis la 67 de ani: un bărbat din Remetea a lovit cu tractorul un autoturism aflat în depășire
În cursul zilei de 5 mai, la ora 17:30, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost sesizați că, în localitatea Remetea, s-a produs un eveniment rutier.
Economic
La începutul lunii mai 2026, piața muncii din județul Bihor rămâne activă, însă fără a oferi un volum spectaculos de oportunități raportat la nevoile reale ale forței de muncă.
Educație
Doctor al Universității din Oradea, cu teza „Factori modelatori ai aspirațiilor ocupaționale la adolescenți”, Simina Mikó-Morar a obținut premiul al III-lea la concursul tezelor de doctorat organizat de Societatea Sociologilor din România.
Economic
Fermierii din județul Bihor mai au mai puțin de o lună la dispoziție pentru a depune cererile de plată la APIA.
Educație
Trei viitori arhitecți, studenți ai Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură (FCCA), a Universității din Oradea, au cucerit locul al III-lea la faza națională a concursului internațional de proiecte organizat anual de o multinațională di Franța.