Termoficare SA și-a obținut în Consiliul Local creșterea taxelor conexe activității de furnizare de încălzire, cu ocazia ședinței extraordinare de marți.
Asiguratorii estimează că poliţele RCA se vor scumpi cu procente cuprinse între 2% şi 6%.
Facturile emise de Rer Ecologic Service către orădeni, firme sau Primărie, cresc, începând de luna viitoare, cu indicele de inflație pe perioada septembrie 2013 – septembrie 2014, respectiv 1,54%.
Preţurile de consum au scăzut în luna iulie, iar inflaţia anuală a coborât la 0,84%, în condiţiile în care alimentele și mărfurile nealimentare s-au ieftinit. Tarifele serviciilor au crescut cu 0,2%, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
Programul „Litoralul pentru toți” le permite turiștilor să se cazeze pe malul mării cu minimum 150 de lei, în septembrie. Prețurile pot ajunge până la 485 de lei pentru un sejur de șase nopți, tarifele variind în funcție de gradul de confort al hotelurilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Valoarea investiției ar fi de peste 304 milioane lei, sursa de finanțare a achizițiilor este PNRR.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma anchetei și a necropsiei, autoritățile au stabilit că tânărul găsit decedat lângă Centura Oradea s-a sinucis.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul local a adoptat, joi, în ședința ordinară, studiile de fezabilitate pentru reabilitarea a trei străzi orădene - str. Liviu Rebreanu, str. Vincent van Gogh și str. Tompa Mihály, care totalizează peste 1km.
1
BIHON Sport local
Pe un gazon excelent și pe o bază sportivă care arată din ce în ce mai bine, Stadionul Crișul din Aleșd, Viitorul Borș și Crișul Sântandrei și-au disputat joi trofeul pus în joc la faza județeană a Cupei României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihorenii care doresc să meargă la tratament cu bilete de la Casa Județeană de Pensii (CJP) Bihor au la dispoziție nu mai puțin de 171 de bilete de tratament în stațiuni balneare din toată țara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei care refuză să participe la recensământ riscă amenzi de până la 3000 de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pirotehniștii bihoreni au distrus prin explozie controlată 71 de muniții și elemente de muniție descoperite pe raza județului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul Comisiei tehnice pe probleme de circulație și trafic rutier, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, s-au analizat mai multe solicitări privind diverse restricționări ale circulației în oraș sau modificări vizavi de semnalizarea rutieră în municipiu.