Programul „Litoralul pentru toți” le permite turiștilor să se cazeze pe malul mării cu minimum 150 de lei, în septembrie. Prețurile pot ajunge până la 485 de lei pentru un sejur de șase nopți, tarifele variind în funcție de gradul de confort al hotelurilor.
Compania de Apă Oradea SA anunţă intenţia de majorare, începând cu data de 1 iulie, a preţurilor şi tarifelor la serviciile de apă şi de canalizare.
În acordurile-cadru privind concesiunea spaţiilor verzi în Oradea se precizează faptul că furnizorul de servicii nu poate mări preţul serviciilor care i-a adus contractul cu municipalitatea.
Pentru ca sezonul balurilor de boboci este pe cale sa inceapa, artistii romani isi pregatesc vocile si pretentiile pentru perioada solicitanta care va urma.
powered by Surfing Waves
Economic
Schimbarea proprietarului unei mașini sau a numărului de înmatriculare nu anulează automat rovinieta.
Educație
O mamă din Bihor și-a mutat cei doi copii la o altă școală, convinsă că băiatul ei, diagnosticat cu autism, se va adapta mai ușor. După patru zile, i-a dus înapoi, reclamând ostilitatea învățătoarei și a unor părinți. Cadrul didactic neagă acuzațiile, iar cazul a ajuns la Inspectoratul Școlar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După ce a aflat care sunt condițiile din sistemul penitenciar maghiar, unde a executat o parte din pedeapsa aplicată pentru trafic de migranți, un orădean este pe cale să afle cum arată o zi din viața unui deținut în penitenciarele din țara natală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o postare recentă pe pagina sa de socializare, primarul orașului Valea lui Mihai, Karsai Attila, a prezentat imaginile surprinse pe străzile din localitate în care se observă un cerb lopătar.
Economic
Contribuabilii vor putea evalua modul în care sunt tratați în sediile administrațiilor fiscale, printr-un chestionar accesibil direct de pe telefonul mobil.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
65 de percheziții au fost efectuate în dimineața de 3 noiembrie de către procurorii DIICOT Pitești în București și în șase județe - Bihor, Argeș, Dâmbovița, Dolj, Ilfov și Prahova – într-o anchetă care vizează acuzații de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals informatic și spălarea banilor.
BIHON Sport local
Campionatul Județean de fotbal a ajuns la etapa cu numărul 9, în care s-a consemnat o discrepanță mare între cele două serii.
Economic
Piața de retail electro-IT din România se pregătește pentru o schimbare importantă, după ce grupul energetic grec PPC a semnat un acord pentru preluarea integrală a Flanco.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Termenul pentru finalizarea lucrărilor lucrările de lărgire la patru benzi a drumului național DN79 (E671), între Oradea și Nojorid, și de amenajare a sensului giratoriu din zona Aeroportului Oradea a expirat pe 31 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul infecțiilor respiratorii a scăzut în județul Bihor, în ultima săptămână din octombrie, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică. Mai puține cazuri au fost înregistrate și în cazul pneumoniilor, iar numărul pacienților care au necesitat internare s-a redus.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de modernizare a Spitalului Clinic de Recuperare Medicală din Băile Felix au avansat atât la clădirea existentă, cât și la noul corp administrativ. Constructorul Selina anunță finalizarea mai multor etape ale investiției de 64,7 milioane de lei, finanțată din fonduri europene.
1