Disputa dintre cei de la Poli Timişoara şi jucătorul Laszlo Sepsi a primit joi un episod adăugat disputei de câteva luni dintre părţi. Avocatul sportivului, fostul ministrul al Justiţiei, Tudor Chiuariu, a anunţat că Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a acceptat plângerea depusă de fotbalist şi l-a declarat liber de contract. Pe adresa clubului timişorean nu a sosit încă nici o comunicare oficială, iar patronul Iancu spune că Sepsi rămâne în continuare sub contract cu clubul alb-violet.
FC Bihor, Poli Timisoara si Gloria Bistrita au primit raspuns negativ la apelul depus la TAS in privinta licentei. Dupa mai multe amanari, TAS a decis sa pastreze verdictul dat de Comisia de Licentiere a FRF.
Până sâmbătă Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne va comunica decizia în cazul FC Bihor. Jucătorii, antrenorii dar şi suporterii bihoreni aşteptau joi veşti din Elveţia, unde delegaţia bihoreană formată din Şerban Morcan, Cătălin Sărmăşan şi Dumitru Voloşeniuc a participat la o serie de audieri la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
Conducerea FC Bihor se deplasează marţi în Elveţia, la Lausanne, pentru a susţine cauza clubului la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), în conflictul cu FR Fotbal legat de neacordarea licenţei pentru Liga I.
Apelul depus de FC Bihor la TAS va fi judecat in regim de urgenta, in zilele de 13 si 14 iulie. In cazul unui raspuns pozitiv echipa oradeana va putea evolua in liga I, care incepe pe 22 iulie.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în după amiaza zilei de sâmbătă, 31 ianuarie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un șofer bihorean a fost la un pas să provoace o tragedie în cursul zilei de sâmbătă, 31 ianuarie, în apropiere de Salonta.
2
BIHON Sport local
Prezentă la Oradea, președinta Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, a avut o întâlnire cu primarul Florin Birta și cu președintele Clubului Sportiv Municipal, Șerban Sere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un recidivist de 34 de ani, din Lugașu de Jos, a fost pus pe lista condamnaților căutați de Poliție în întreaga țară, pentru că se sustrage executării unei pedepse de un an de închisoare pentru furturi comise cu toporul, pe un câmp de lângă localitatea bihoreană Lugașu de Jos.
1
BIHON Sport local
Cele trei echipe bihorene din Liga 3 au susținut sâmbătă meciuri de pregătire.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața muncii din județul Bihor a înregistrat evoluții mixte în luna noiembrie 2025, potrivit datelor oficiale DJS Bihor. Numărul salariaților a scăzut ușor față de luna precedentă, în timp ce câștigul salarial mediu s-a menținut la un nivel ridicat, iar șomajul a cunoscut o creștere moderată.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oraşul bihorean este inclus în proiectul european Critical History Tours.
România
România se pregătește pentru una dintre cele mai importante reforme fiscale din ultimii ani: schimbarea modului de calcul al impozitului pe proprietate.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fundația Mihai Neșu, care gestionează Centrul de recuperare „Sfântul Nectarie” din Cihei, destinat persoanelor cu dizabilități și coordonat de fostul fotbalist orădean Mihai Neșu nu mai trebuie să plătească impozite în valoare de 36.000 de euro pentru imobilele deținute în apropiere de Oradea.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Finiș se numără printre localitățile din județul Bihor care au reușit să atragă fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru modernizarea unor clădiri publice esențiale, respectiv reabilitarea și eficientizarea clădirilor în care funcționează dispensarului uman și a postului de poliție, potrivit informațiilor primite de la primarul Apolonia Man..
România
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a finalizat, în ianuarie 2026, o investigație împotriva unui operator persoană fizică, proprietarul site-ului evita-teparii.ro, constătând mai multe încălcări grave ale Regulamentului (UE) 679/2016 (RGPD).