Chiforeanu Ion şi Grecu Marian, supleanţi pe lista PDL, au fost validaţi, marţi, ca şi consilieri judeţeni. Cei doi îi înlocuiesc pe Moza Ovidiu Samuil şi Stancu Traian, care au demisionat în urmă cu câteva săptămâni.
Zona de vest a României, mai ales judeţul Timiş, este una mai mult decât activă din punct de vedere economic. Conform datelor oficiale în Timiş funcţionează 4% din totalul firmelor active din punct de vedere juridic din România.
Aproape o tonă de benzină aflată pe stocul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră a dispărut. Lipsa combustibilului a fost sesizată în urma unui audit intern comandat de conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Rocadă în administrația comunei Sânmihaiu Român. Viceprimarul PDL Teodor Matiș a fost înlocuit de Dorin Buibaș (PSD).
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acum peste 20 de ani, în 2004, Pensiunea Ardealul și-a început activitatea într-un spațiu mic, cu o sală de evenimente, un restaurant cu meniul zilei dar și alte preparate delicioase.
Economic
Începând cu 1 iulie, majorarea salariului minim brut la 4.325 de lei produce un efect imediat care depășește simpla creștere a veniturilor angajaților.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de duminică, 28 iunie.
România
O inițiativă legislativă depusă recent în Parlament propune înăsprirea regulilor pentru circulația cu trotinetele electrice pe drumurile publice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu aproape o jumătate de oră înainte de ora 8.00, când urmau să se deschidă porțile, curtea Colegiului Național „Mihai Eminescu” era deja plină de absolvenți.
Bihon CSM Oradea
Internaționalul orădean Sebastian Oltean se află printre jucătorii care își vor continua activitatea la CSM Oradea cel puțin până la finalul sezonului 2026-2027. El se ală sub contract până la finele sezonului viitor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Județul Bihor continuă să înregistreze un declin demografic, potrivit celor mai recente date publicate de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei clădiri publice din comuna Căbești au fost reabilitate și modernizate în cadrul unor proiecte finanțate prin fonduri nerambursabile, investițiile vizând creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor de funcționare pentru serviciile oferite comunității.
Economic
Camera Deputaților a adoptat recent, în vot final, o propunere legislativă care deschide calea acordării unor despăgubiri și facilități pentru persoanele afectate de Mineriada din 13-15 iunie 1990, unul dintre cele mai violente episoade de după căderea regimului comunist.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru locuitorii din comuna Borod, una din investițiile așteptate în ultimii ani a ajuns la final.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Valul de caniculă care a adus dezastrul în Europa a ajuns şi în România.