Timişoara – Oraşul a fost împânzit de poliţişti, joi noaptea. Agenţi de la rutieră şi de la secţiile din oraş au ieşit să îi controleze pe cei care îşi fac veacul prin barurile din oraş sau pe străzi. Pe de altă parte, însă, poliţiştii au organizat filtre, ca şi colegii lor din toată ţara, la care au sperat să le cadă în plasă cei care au furat armele furate din depozitul militar de la Ciorogârla.
Timişoara - Un şmecheraş cu “o maşină tare”, care asculta muzică de-i zăngăneau geamurile, şi-a găsit naşul. Viceprimarul Adrian Orza a făcut, marţi, o plângere la Poliţia Comunitară împotriva individului care l-a agresat fonic cu muzica din maşină.
Numărul tranzacţiilor imobiliare Cluj pe perioada ianuarie-august 2008 a crescut cu peste 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Statisticile Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară arată că, la nivel naţional, numărul acestor tranzacţii a crescut cu aproximativ 26,7% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2007.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Confruntarea bihoreană din etapa intermediară dintre Lotus Băile Felix și Crișul Sântandrei s-a desfășurat într-o atmosferă apăsătoare. Liderul Seriei 8 nu l-a avut la antrenamente în ultimele zile și pe banca tehnică azi pe antrenorul principal Cosmin Bodea, fost fotbalist de primă ligă în România cu FC Brașov și Dinamo sau în Turcia cu Sakaryaspor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Căldura verii uzează bateria auto mai repede decât gerul iernii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Suzuki Oradea, partener autorizat Suzuki, invită publicul în showroom în perioada 25-26 septembrie, cu ocazia evenimentului național Porți Deschise Hai'ku Suzuki.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Considerat vinovat de polițiști, care l-au amendat pentru că nu i-ar fi acordat prioritate unui bărbat care încerca să treacă strada pe lângă trotinetă, dar iertat de sancțiune de către instanță, care a stabilit că nu a comis fapta de care a fost acuzat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe zone din Oradea vor rămâne fără apă caldă începând de miercuri dimineață, 23 septembrie, din cauza unor lucrări la rețeaua de termoficare.
BIHON Sport local
Campionatul Național de Powerlifting s-a desfășurat la Alba Iulia, în perioada 14–19 septembrie 2026. Printre cluburile participante s-au numărat și CS Crișul Oradea, CS Bihorul Beiuș și CS King Do-Lions Oradea. Multiplu campion național și medaliat la CE și CM, Florin Ionuț Lupaș a concurat pentru CS Unirea Alba Iulia.
Educație
Niciun părinte nu vrea să audă că propriul copil are nevoie de un sprijin diferit față de ceilalți. Unii amână evaluarea, alții se tem de cele trei litere, CES, dar și de eticheta pe care cred că o vor pune asupra copilului. Numai că timpul pierdut poate însemna luni sau ani în care copilul rămâne fără ajutorul care l-ar putea face să învețe în ritmul lui și să nu ajungă să creadă că pur și simplu „nu poate”.