Hoții au dat o spargere grea, în noaptea de marți spre miercuri, la sediul unei firme de curierat din Timișoara. Aceștia au forțat ușa clădirii de pe strada Ion Ionescu de la Brad, apoi au intrat într-un birou de unde au furat o casetă metalică în care se aflau 40.000 de lei. Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă acum să îi găsească pe făptași.
Încă un accident de muncă a avut loc, marți seara, pe șantierul Autostrăzii Vestului Lugoj-Deva. Un bărbat a fost trimis cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean din Timișoara, acesta fiind grav ranit în zona capului după ce a fost lovit de scara unui tren de călători. Polițiștii și reprezentanții ITM au deschis o anchetă în acest caz.
Cel mai important trofeu din minifotbal se află la Timişoara, adus de proaspeţii campioni europeni Tiberiu Lajos, Cristian Popa, Miroslav Nicolin, Nicolae Costândana şi Ovidiu Vâlceanu, adică selecţionerul şi patru dintre jucătorii naţionalei României care a cucerit duminică, la Chişinău, al treilea titlu european.
Timişorenii pasionaţi de vorbitul în public sau, poate, doar curioşi să vadă cum îşi structurează vorbitorii un discurs, cum îl livrează în faţa unui public şi mai ales cum îşi controlează oratorii emoţiile sunt aşteptaţi la Maratonul de discursuri.
Lectură şi atelier de creaţie în limba germană cu Dirk Walbrecker, la Timişoara: întâlnirea cu autorul german ale cărui cărţi a fost traduse în 14 limbi le este rezervată unor elevi de clasa a IV-a, invitaţi să descopere vraja cititului.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În evenimentul rutier, care s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, 11 octombrie, în jurul orei 01:00, au fost implicate un autoturism și o autobasculantă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminciă, 11 octombrie, pe strada Calea Aradului din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Compania de salubritate și gestionare a deșeurilor RER Vest a fost ținta unui atac informatic comis de o persoană necunoscută asupra bazei de date ale aplicației „Contul meu”, de pe portalul rervest.ro, în care sunt cuprinse și datele personale ale clienților companiei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața Unirii a fost plină de muzică, aplauze și telefoane ridicate spre scenă în a doua seară de Oradea FestiFall 2026. Sâmbătă, 10 octombrie, Andrei Bănuță, Horia Brenciu Orchestra și MIRA au adus trei spectacole cu atmosfere diferite, dar cu același numitor comun: un public care a cântat, a dansat și a răspuns entuziast invitațiilor artiștilor. Între concerte, cerul orașului a fost luminat de un spectacol de drone.
Economic
Părinții salariați care au în întreținere copii cu dizabilități beneficiază de un regim special privind munca la domiciliu sau telemunca. Legislația le permite să lucreze de acasă până la opt zile în fiecare lună, iar facilitatea poate fi folosită până când copilul împlinește 18 ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primele două zile de FestiFall 2026 au transformat Oradea într-o mare scenă în aer liber, cu mii de oameni care au ieșit în stradă pentru muzică, spectacol și experiențe pentru toate vârstele. Vezi la finalul materialului programul complet pentru ziua 3 de FestiFall 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Tinca a depus, prin Fondul pentru Modernizare 2026, două proiecte pentru producerea și stocarea energiei electrice. Valoarea totală a celor două investiții ajunge la 4.218.129,17 lei, cu TVA, iar proiectele urmăresc reducerea cheltuielilor cu energia suportate din bugetul local.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi soți, care au lucrat ca agenți de credite în cadrul unei instituții financiare nebancare - IFN, au fost condamnați de Judecătoria Oradea la închisoare cu suspendare pentru că ar fi ajutat zeci de persoane să obțină împrumuturi cu acte false.
Bihon CSM Oradea
Soții Ramona și George Tăutu au înființat în anul 2015 clubul de handbal Alpha Oradea, care a devenit în timp un furnizor de tineri jucători pentru echipa de seniori CSM Oradea. Ramona și George Tăutu au fost la rândul lor handbaliști, devenind ulterior antrenori.
Economic
SRL-urile care depășesc un anumit nivel al cifrei de afaceri trebuie să își majoreze capitalul social.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Medicii de familie din Lunca și Vașcău ar urma să primească aparatură medicală și echipamente moderne, în urma unui proiect elaborat împreună de administrațiile din cele două localități.