Sportivii Clubului Tamashyi din Timisoara s-au întors acasă cu fruntea sus după evoluţiile bune de la Deva din cadrul Cupei DHS. Luptătorii pregătiţi de Alin Dubles şi-au adjudecat trei dintre cele patru premii puse la bătaie în concursul de kickboxing.
Primăvara le aduce timişorenilor o interesantă competiţie sportivă, un maraton de înot! Competiţia va dura 24 de ore, se va desfăşura în 17-18 martie şi este deschisă tuturor persoanelor care practică înotul la nivel de amatori.
Proaspăt înfiinţata secţie de badminton din cadrul Clubului Sportiv Municipal din Timişoara a început să producă deja medalii. Cupa României de seniori de la Bucureşti le-a adus sportivilor din Banat cinci locuri pe podium.
Surpriză în desfăşurarea ostilităţilor dintre galeriile celor de la UTA şi Poli. Suporterii celor două echipe au reuşit aproape sigur să îi convingă pe şefii celor două cluburi să organizeze un meci amical între cele două formaţii. Întâlnirea, pornită la iniţiativa ultraşilor arădeni, ar urma să aibă loc sâmbătă seara în oraşul de pe Mureş, scopul principal fiind acela de a protesta împotriva abuzurilor asupra suporterilor introduse prin legea 4, dar şi împotriva conducerii corupte a FRF.
Dorinţa majorităţii conducătorilor de cluburi de liga a doua de amânare pentru încă o săptămână a debutului returului campionatului a creat probleme exact solicitanţilor. Federaţia Română de Fotbal s-a conformat şi a aprobat cererile, dar aceasta a creat noi modificări ale calendarului competiţional.
powered by Surfing Waves

Bihon CSM Oradea

Prima înfrângere a „leilor roșii” în FIBA Europe Cup. CSM CSU Raiffeisen a pierdut meciul din deplasare cu Lokomotiv Plovdiv
CSM CSU Raiffeisen a fost învinsă cu scorul de 79-69 de către vicecampioana Bulgariei, Lokomotiv Plovdiv, în meci contând pentru etapa a doua a Grupei H din cadrul sezonului regulat al FIBA Europe Cup.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Procesul fraudei de la concursul directorilor de școli: Mioara Țigan și Sorin Cuc, condamnați definitiv cu suspendare
La mai puțin de o lună de la sentința instanței de fond, Curtea de Apel Oradea a pronunțat hotărârea definitivă în dosarul fraudei de la concursul pentru ocuparea funcțiilor de directori de școli din Bihor, desfășurat în 2021.

BIHON Sport local

Rezultate înregistrate în sferturile de finală din faza județeană a Cupei României
Miercuri s-au desfășurat cele 4 meciuri contând pentru sferturile de finală a fazei județene a Cupei României. CS Oșorhei, Foresta Tileagd, Club Atletic Oradea (câștigătoarea ultimelor două ediții) și Unirea Valea lui Mihai s-au calificat în semifinale.

BIHON CAO

Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

BIHON CAO

Se întrerupe alimentarea cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești și Ceica. Când este programată oprirea

BIHON CAO

Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Alți 5 polițiști de frontieră și vameși din Halmeu, reținuți de DNA Oradea. Cum a „trădat” un șef care a colaborat cu anchetatorii
Alți trei polițiști de frontieră și doi vameși din Halmeu au fost inculpați de procurorul de caz din cadrul DNA Oradea în dosarul instrumentat alături de ofițerii DGA Oradea referitor la rețeaua de corupție despre care anchetatorii spun că a cuprins punctul de frontieră sătmărean de la granița României cu Ucraina.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihorean arestat după ce a răpit-o de pe stradă pe fosta sa iubită. A fost prins în Marghita
A fost alertă în Bihor și în Sălaj, unde polițiștii s-au mobilizat pentru prinderea unui bărbat de 40 de ani, din Marghita, a luat-o cu forța pe fosta sa parteneră, a obligat-o să urce într-o mașină și a plecat într-o direcție necunoscută.

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE perioada 19.10.2026 - 23.10.2026 - PL Stei + PL Marghita + PL Alesd + PL Salonta + PL Oradea + PL Rural

Economic

Luca Niculescu anunță măsuri pentru relansarea economiei. Ce spune despre pensii și noua lege a salarizării
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că viitorul program de guvernare va cuprinde măsuri pentru relansarea economiei. El a precizat că negocierile sunt încă în desfășurare, iar partidele trebuie să ajungă la un acord asupra soluțiilor care urmează să fie puse în aplicare. 1

Economic

Un șantier abandonat în 2015, reluat după un deceniu. Barajul din Bihor care ar putea limita efectele viiturilor
Investiția de pe Valea Topa, începută în 2011 și abandonată în 2015 din lipsă de bani, a fost reluată în acest an. Acumularea va putea reține 2,3 milioane de metri cubi de apă și ar urma să reducă riscul de inundații pentru șase localități din județul Bihor.

Economic

Un resort cunoscut din Băile Felix își schimbă identitatea. Peste 17 milioane de euro, investite în modernizare
Unul dintre cele mai cunoscute resorturi din Băile Felix va trece printr-un amplu proces de modernizare, în urma unei investiții care depășește 17 milioane de euro. 1

Economic

Bihorul pune la bătaie sute de joburi și încearcă să-i readucă acasă pe românii din diaspora
Aproximativ 30 de angajatori, inclusiv companii din Ungaria, participă miercuri la Târgul Locurilor de Muncă organizat de AJOFM Bihor, cu oferte pentru persoane fără calificare, specialiști și absolvenți. 4

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Urmărit național, prins chiar în centrul Oradei. Bărbatul era căutat pentru tâlhărie și furt
Un bărbat de 22 de ani, din localitatea bihoreană Ineu, dat în urmărire națională pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de un an și 6 luni de închisoare pentru furt, tâlhărie și tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost prins de polițiști ziua în amiaza mare, pe o stradă din centrul municipiului Oradea. 1