Vreme de cinci zile, credincioşii timişoreni vor putea să se închine în faţa icoanei făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare de la Guadalupe, protectoarea copilaşilor nenăscuţi.
Ceva de Spus a fost până acum un grup informal de autoreprezentanți, persoane cu dizabilități fizice și intelectuale, care s-a făcut remarcat prin campania împotriva inscripționărilor discriminatorii din Parcul Copiilor şi din alte spaţii publice din Timișoara prin care se interziceau folosirea echipamentelor de joacă de către copiii cu dizabilități, lucru remediat ulterior de autoritățile locale. Odată cu prima ninsoare serioasă la Timişoara s-a înființat și Asociația Ceva de Spus, o nouă organizație importantă din domeniul dizabilității, formată din autoreprezentanți și având la conducere persoane cu dizabilități fizice și intelectuale.
O femeie a stat cu sufletul la gură, luni seara, cât timp pompierii au intervenit și au îndepărtat copacul căzut peste mașina sa. Autoturismul marca BMW se afla parcat pe Aleea Zânelor din Timișoara.
Bucurie rezervată la sediul PSD Timiş după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor de la alegerile parlamentare. Social-democraţii şi liberalii au urmărit rezultatele sondajelor separat, fiecare formaţiune în propriul sediu la Timişoara, dar liderii şi câţiva dintre candidaţii PNL s-au deplasat apoi la PSD.
Dacă în cursul dimineţii străzile Timişoarei erau destul de goale, după prânz oraşul s-a mai trezit din amorţeală. Oamenii şi-au făcut curaj şi au ieşit din case să-şi cureţe maşinile, acoperite de omăt, iar unii dintre ei să meargă la vot ori la cumpărături sau pur şi simplu să se bucure de zăpadă. Deseară se anunţă o mega-bătaie cu zăpadă în Piaţa Unirii.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiu de amploare, joi după-amiază, 8 octombrie, pe strada Bariei din Oradea, în zona în care se construiesc noile poduri CFR peste Criș.
1
FC Bihor
FC Bihor Oradea revine în campionat după o pază de trei săptămâni, iar duminică, 11 octombrie, se va duela cu FC Bacău, de la ora 15:45, pe Stadionul Iuliu Bodola.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Încă un polițist de frontieră din Bihor este investigat de procurori în legătură cu șpăgile care ar fi fost cerute de agenți de la șoferi care tranzitau punctele de trecere Borș I și II, pentru a nu-i sancționa pentru contravenții inventate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A început așternerea primului strat de asfalt în pasajul subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea. Structura rutieră a pasajului va avea, la final, două straturi de asfalt, cel de-al doilea urmând să fie așternut în perioada următoare. Stadiul lucrărilor la pasaj a ajuns la 95%. Pasajul are o lungime totală de 207 metri.
1
Bihon CSM Oradea
Capitala Azerbaidjanului, Baku, găzduiește în aceste zile ediția 2026 a Campionatului Mondial de judo individual pentru seniori. Din păcate, judoka tricolori au avut până acum evoluții modeste.
FC Bihor
În cadrul conferinței de presă de joi premergătoare meciului FC Bihor – FC Bacău, care se va desfășura duminică, de la ora 15:45, pe Stadionul Iuliu Bodola, am aflat că trei dintre jucători din compartimente diferite nu mai intră în vederile antrenorului Lincar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a hotărât, joi, condamnarea la 3 ani și 7 luni de închisoare, cu executare, a lui Tudor George Lețu, de 44 de ani, din Oradea, inculpat pentru trafic de droguri de mare risc și deținerea unor astfel de substanțe ilegale pentru consumului propriu.
Cultură
Vernisajul expoziției are loc sâmbătă, 10 octombrie, la Secția Muzeul Orașului Oradea. Vor fi expuse 36 de uniforme și 192 de piese de acoperit capul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Elevii din România vor avea o vacanță de iarnă de 19 zile în anul școlar 2026-2027, potrivit structurii aprobate de Ministerul Educației și Cercetării. Cursurile din al doilea modul se vor încheia pe 22 decembrie 2026, iar revenirea la școală este programată pentru 11 ianuarie 2027, după sărbătorile de iarnă.
Cultură
Certificarea a fost primită de la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului şi este valabilă trei ani.