Aproximativ 20 de timișoreni, membri ai mai multor asociații de protecție a naturii au protestat, miercuri seara, în fața Catedralei Mitropolitane. Manifestația de la Timișoara s-a desfăurat concomitent cu alte două mişcări de protest similare care au avut loc la Cluj.
Absolvenţii Universităţii de Vest Timişoara vor putea discuta într-un cadru adecvat în cadrul instituţiei ale cărei cursuri universitare le-au absolvit. Miercuri, în cadrul UVT a fost lansat Centrul de Comunicare cu Alumni din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (UVT).
La Timişoara s-a deschis miercuri o nouă ediţie a principalului eveniment regional destinat energiilor alternative: RoEnergy. Complexul Senator, de pe Calea Lugojului, a devenit centrul de atracţie pentru specialiştii în domeniul energiilor regenerabile. Acţiunea este la cea de a treia ediţie, iar la actuala sunt prezente peste 70 de companii din domeniul energiilor alternative.
Adevărate minuni ale arhitecturii tradiţionale din Banat, bisericile de lemn din zona Făget le sunt înfăţişate timişorenilor într-o splendidă expoziţie de relevee şi machete, realizată de elevii şi absolvenţii secţiei de Arhitectură a Liceului Ion Mincu şi deschisă astăzi, 28 noiembrie 2012, în muzeul Catedralei Mitropolitane din Timişoara, cu binecuvântarea ÎPS Nicolae, mitropolitul Banatului.
La Timişoara a fost inaugurat, miercuri, noul Compartiment de Geriatrie şi Gerontologie al Spitalului Municipal. Persoanele de vârsta a treia dispun de şapte paturi, pot beneficia de tratament indiferent dacă suferă de boli articulare sau depresii şi inclusiv de tratamente de întreţinere în noul spaţiu amenajat pe strada Sfânta Rozalia (Mugurilor), în apropiere de bulevardul Mihai Viteazu.
powered by Surfing Waves
Cultură
„Euforia” este un spectacol educativ inspirat din fapte reale despre efectele consumului de droguri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Modernizarea drumului județean DJ 763, pe tronsonul Padiș – Ic Ponor, a ajuns la un stadiu de execuție de 55%, după cinci luni de lucrări, se menționează într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Județean Bihor. Cele mai dificile intervenții, care au vizat pregătirea terenului și consolidarea drumului de munte, au fost în mare parte finalizate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Radu Vasile Tolksdorf, bărbatul de 42 de ani, din Oradea, inculpat pentru că, în 2023, a încercat să dea foc unei locuințe din Ștei, iar după câteva luni a provocat un incendiu în care au ars trei mașini și o patiserie din același oraș, a obținut reducerea pedepsei la Curtea de Apel Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Odată cu apropierea sezonului rece, pentru cei aproximativ 70.000 de consumatori din Oradea și Sânmartin racordați la sistemul centralizat de încălzire apar, ca în fiecare an, întrebări legate de prețul energiei termice, furnizarea apei calde și eventualele probleme care ar putea apărea în rețea pe timpul iernii.
România
Furnizorii de energie electrică și gaze naturale vor fi evaluați public de ANRE în funcție de modul în care gestionează reclamațiile clienților.
România
Banii strânși de români în fondurile de pensii private continuă să crească într-un ritm spectaculos. Activele fondurilor de pensii administrate privat au ajuns la 237,4 miliarde de lei la finalul lunii iunie 2026, cu 39% mai mult decât în urmă cu un an, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Programul complet Festifall 2026. Evenimentul se va desfășura în perioada 9 - 11 octombrie, în mai multe zone ale orașului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiu de amploare, joi după-amiază, 8 octombrie, pe strada Bariei din Oradea, în zona în care se construiesc noile poduri CFR peste Criș.
2