Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a organizat în perioada, 14 – 15 mai 2013, Conferinţa Internaţională pentru facilitarea schimbului de experienţă în domeniul traficului de persoane, eveniment organizat în cadrul Proiectului transnațional „Abordarea integrată pentru prevenirea exploatării prin muncă în ţările de origine şi destinaţie”, co-finanţat de către Comisia Europeană prin intermediul Programului Prevenirea şi Lupta împotriva Criminalităţii 2009.
Un salontan va fi judecat pentru trafic de persoane, de minori şi de droguri.
Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane este coordonator naţional al aplicării politicilor în domeniul luptei împotriva traficului de persoane. ANITP are rolul de a desfăşura activităţi de prevenire şi monitorizare a acestui fenomen infracţional. Astfel, în cadrul Campaniei de informare „Săptămâna luptei împotriva traficului de persoane” a avut loc joi la liceul cu program sportiv Bihorul, o întâlnire între reprezentanţi ai Poliţiei Bihorene, ai Centrului Regional Bihor al ANITP şi elevii şi profesorii unităţii de învăţământ.
Ofiţerii BCCO şi procurorii DIICOT l-au retrimis în judecată pe salontanul Hanyecz, tot pentru proxenetism.
Polițiștii de la Prevenire și cei de la consilierea victimelor traficului de persoane au ales Școala din Husasău.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Participanţii vorbesc din proprie experiență şi ascultă punctul de vedere al celorlalţi.
FC Bihor
La prima apariție pe Stadionul Iuliu Bodola din acest an, FC Bihor a terminat la egalitate meciul de pregătire cu SCM Zalău, formație clasată pe locul 2 în Liga 3, Seria 8. Scorul final a fost 1-1 (0-1).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a ridicat la 50.000 de euro daunele morale pe care trei tineri trebuie să le plătească unei femei pe care au sechestrat-o și au batjocorit-o în biroul unei firme din Ortiteag, după care au aruncat-o, dezbrăcată, în stradă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința extraordinară din 12 februarie, repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din TVA și a cotelor din impozitul pe venit destinate echilibrării bugetelor locale pentru anul 2026 și estimările pentru perioada 2027-2029.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat joi, 12 februarie, în ședință extraordinară, inițierea planurilor de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități aflate în centrele rezidențiale din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a participat la întâlnirea președinților consiliilor județene din România cu prim-ministrul Ilie Bolojan și cu mai mulți membri ai Guvernului, desfășurată în cadrul reuniunii Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O operațiune a polițiștilor antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea, împreună cu procurorii DIICOT Oradea, a dus la prinderea în flagrant delict a trei tineri care tocmai încercau să vândă droguri „cristal”.
România
Ultima lună a anului 2025 a adus majorări salariale în majoritatea sectoarelor economice, pe fondul acordării primelor și bonusurilor de sărbători, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În emisiunea Sinteza Zilei, difuzată în 11 februarie de postul de televiziune Antena 3 CNN, Mihai Gâdea a prezentat rezultatele unui sondaj de opinie realizat de ARA Public Opinion la comanda de respectiva televiziune.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 25 de ani și un minor de 16 ani, ambii din localitatea bihoreană Cubulcut, au fost reținuți de polițiștii de la Protecția Animalelor pentru că au lovit un cal „ca să se distreze” și au filmat momentul, distribuind imaginile online.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul a avut loc miercuri, 11 februarie, pe D.N.19 E, în afara localității Sălard.