Micuţii fotbalişti de la Şoimii Oradea au obţinut rezultate bune la cele două turnee la care au participat la sfârşitul săptămânii trecute.
Juniorii Centrului de Fotbal Liberty Salonta vor participa la două puternice turnee internaţionale în această vară.
Bazinele Olimpic „Ioan Alexandrescu” şi acoperit Crişul din Oradea vor găzdui în perioada următoare turneele finale ale CN de polo juniori I, juniori II, juniori III, copii, precum şi un turneu zonal al CN de juniori III.
Turneul deschide seria competiţiilor de tenis organizate în acest an de CS Voinţa.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea devine, începând de vineri, 8 mai, capitala internațională a roboticii și tehnologiei, odată cu startul ediției a XIV-a a Robotics Championship, unul dintre cele mai spectaculoase evenimente de robotică din Europa.
BIHON Sport local
Turneul final al competiției se va disputa la 9-10 mai, la Sala polivalentă a Universității din Oradea. Este pentru a doua oară când Oradea găzduiește turneul final al Campionatului Național Universitar, după ediția din 2023., când Universitatea Oradea a cucerit medaliile de argint.
România
Partidul Naţional Liberal şi Uniunea Salvaţi România, prin preşedinţii lor, au convenit să-şi coordoneze paşii următori în Parlament, în Guvernul interimar şi la consultările de la Palatul Cotroceni, ca răspuns la „acţiunea distructivă a PSD împotriva bunei guvernări", a anunţat Ilie Bolojan.
FC Bihor
Comisia de Disciplină din cadrul Federația Române de Fotbal a dat verdictul în cazul lui Răzvan Nicolae Gunie, jucătorul lui FC Bihor eliminat pe finalul meciului de la Voluntari după accidentarea suferită de Alexandru Gîț.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reprezentanții ANPC și ai ECC România s-au întâlnit, la Oradea, cu oamenii de afaceri bihoreni.
BIHON Sport local
Comuna Budureasa va găzdui la 9-10 mai cea de-a patra ediție a evenimentului Budureasa Mountain Running, care va include, spre deosebire de edițiile anterioare, Campionatul Național de alergare montană. Competițiile sunt organizate de Primăria și Consiliul Local Budureasa și ACS Bihorul Oradea, sub egida Federației Române de Atletism.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea și CSA Steaua București se vor întâlni în finala actualei ediții a Superligii Naționale de polo.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 6 mai, pompierii orădeni au acționat pentru salvarea unui cățel, în localitatea Nojorid, intervenția fiind urmată de un mesaj de recunoștință transmis de către apelantă salvatorilor.