Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș au depistat șase cetăţeni din Maroc care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria pe la ,,zona verde”.
La meciul cu UTA Arad de vineri, giuleștenii nu l-au uitat pe orădeanul care a evoluat cu succes pentru Rapid București. „Minunea blondă orădeană, pe veci legendă giuleșteană, RIP Iuliu Baratki” a fost mesajul afișat de suporterii giuleșteni în peluza în care au stat.
Restricțiile au fost impuse de autoritățile maghiare ca urmare a faptului că luni, 23 octombrie, este declarată zi de sărbătoare națională, nelucrătoare.
Preluarea NIS Petrol, compania care operează cele 19 benzinării Gazprom din România, urmează să fie realizată de firma românească de construcții metalice Argenta SRL.
Judecătoatea Loredana Doseanu, care activează în prezent în cadrul Secției I Civilă a Curții de Apel Oradea, a obținut promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Mai mulți orădeni care au ajuns în Parcul Brătianu au ținut să își exprime, pe rețelele de socializare, nedumerirea față de lucrările care se mai realizează în respectivul parc, care a trecut printr-un amplu proces de reabilitare. 2
Baza Tineretului din Oradea a reintrat de miercuri în circuitul meciurilor de fotbal și minifotbal, după lucrările de înlocuire a suprafeței sintetice și introducerea iluminatului nocturn cu leduri.
O locuință din Valea Mare de Criș, comuna Borod, a fost mistuită de flăcări, după ce proprietarul a încercat să stingă incendiul pe cont propriu, fără a solicita imediat ajutorul pompierilor.
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința extraordinară din 15 octombrie, două hotărâri care vizează digitalizarea administrațiilor publice locale din județ.
O clientă a Raiffeisen Bank va recupera zeci de mii de lei pierduți în urma unei fraude informatice, după ce a obținut o decizie definitivă favorabilă în instanță.
Curtea de Apel Oradea a pronunțat hotărârea definitivă în cazul a 5 bărbați din Bihor și Maramureș, printre care doi consultanți financiari – Christian Erich Hornung și Ioan Doru Cotoroi -, un proiectant din Oradea și doi reprezentanți ai unor firme din Oradea și Baia Mare, inculpați într-un dosar de „aranjare” a unor contracte de lucrări în trei comune din Bihor.
„Avem vaccin antigripal”, anunța miercuri, 14 octombrie, reclama care se tot repeta pe monitorul din fața ghișeului unei farmacii de pe strada Republicii din Oradea.