Ionela Pop-Bruchenal, fost deputat şi ex-vicepreşedinte al AVAS, acuză USL că, deşi deţine Puterea de luni bune, se comportă ca şi cum ar fi şi acum în Opoziţie!
Candidaţii USL pentru Oradea la alegerile parlamentare s-au prezentat vineri în Sala Traian Moşoiu a Primăriei, de faţă cu Executivul local. Primarul Ilie Bolojan a făcut oficiile de gazdă, făcându-le introducerea fiecăruia dintre cei cinci. Rectorul Constantin Bungău a ţinut să fie de faţă la acest eveniment electoral.
Bihorenilor li se cere să trimită câţi mai mulţi candidaţi USL în Parlament, pentru a susţine proiectele locale.
Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a venit, sâmbătă, la Timişoara, pentru a participa la lansarea oficială a filialei judeţene de partid şi pentru a-l prezenta pe candidatul acestei formaţiuni în Timiş, Teodor Mărieş. În opinia fostului premier, adversarul ARD, alianţă formată din PDL, PNŢCD şi FC, nu este USL, ci timpul, chiar dacă sondajele arată altceva.
Peste 500 de militanţi USL din Bihor au plecat marti spre Capitală, unde azi va avea loc lansarea candidaţilor pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Schmitz Cargobull își extinde echipa din Oradea și caută 13 angajați pentru activități de asamblare, management de proiect, financiar și mentenanță.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 14 octombrie.
Educație
Doar 137 dintre cei 224 de candidați care au susținut marți, 13 octombrie, proba de evaluare a competențelor pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct au obținut nota minimă de promovare.
Economic
Start-up-ul Siena, fondat de antreprenorii români Andrei Negrău și Lisa Popovici, a atras o nouă finanțare de 17 milioane de dolari pentru dezvoltarea agenților de inteligență artificială.
România
Președintele Nicușor Dan le-ar fi transmis liderilor de partide că, dacă până joi, 15 octombrie, nu se ajunge la un acord transparent privind susținerea Guvernului Luca Niculescu, vineri va prezenta decretul de dizolvare a Parlamentului, declanșând astfel alegeri anticipate, potrivit surselor Digi24.ro.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a respins, marți, contestațiile formulate de cei 8 polițiști de frontieră și vameși din Halmeu împotriva măsurii arestării preventive pe care Tribunalul Bihor a luat-o față de ei în urmă cu o săptămână, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA Oradea.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat marți, 13 octombrie că Partidul Național Liberal (PNL) ia în calcul semnarea unui acord politic cu premierul desemnat Luca Niculescu,.
1
România
Decizia a fost luată în cursul zilei de marți, 13 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O societate de construcții din Sântandrei și administratorul acesteia au fost condamnați pe 6 octombrie de Judecătoria Oradea, după ce au fost găsiți vinovați de moartea unui muncitor, angajat al firmei, care a căzut de pe un balcon în timp ce lucra la construirea unei case în Oradea.
Economic
Transferul părților sociale ale unui SRL presupune verificări fiscale suplimentare, iar notificarea ANAF trebuie făcută în cel mult 15 zile.