În cadrul proiectului transfrontalier Cooperare pe Valea Crişului Repede, în perioada 21-27 iunie la Körösszegapáti( Ungaria) s-a desfăşurat o tabără de creaţie la care au participat 20 de copii şi cinci însoţitori din Vadu Crişului.
Pompierii au salvat de la inundaţii aproape 300 de oameni din Bălnaca şi mai mulţi turişti din zona Peştera Ungurului.
Vreme splendidă, program deosebit, public numeros. Cu alte cuvinte, cea de-a 42-a ediţie a Târgului de la Vama Sării.
Ziua de 9 mai a fost marcată şi la Vadu Crişului, la Colegiul Tehnic.
După cabinetele medicale de specialitate de oftalmologie, obstetrică- ginecologie, cardiologie şi ecografie generală, marţi dimineaţa, în dispensarul medical din Vadu Crişului, s-a deschis şi un nou cabinet de stomatologie, ne-a informat ing. Ioan Hasas viceprimarul comunei.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința ordinară din 30 aprilie, hotărârea prin care primarul Florin Birta este mandatat să reprezinte Municipiul Oradea în demersurile de atragere a unui investitor în Parcul Industrial Eurobusiness IV.
Cultură
Dosarul, început acum zece ani de arheologul Călin Ghemiş, a intrat pe lista indicativă UNESCO pentru România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local pregătește Coridorul Decebal: pasaje și benzi dedicate pentru fluidizarea traficului
Finanțarea proiectului „Coridorul de mobilitate Decebal - elaborare documentație tehnico - economică” a fost aprobată de municipalitate în cursul zilei de joi, 30 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ședința din 30 aprilie, consilierii locali au aprobat regulamentul privind emiterea autorizației de funcționare locală pentru desfășurarea jocurilor de noroc pe raza municipiului Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința ordinară din 30 aprilie, bugetul consolidat al Consiliului Județean Bihor pentru anul 2026, document care stabilește atât nivelul veniturilor, cât și al cheltuielilor pentru întregul aparat administrativ și instituțiile subordonate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința ordinară din 30 aprilie, modificarea tarifelor pentru serviciile de salubrizare prestate de operatorul RER Vest SA, noile valori urmând să intre în vigoare de la 1 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat în ședința ordinară din 30 aprilie 2026 bugetul de venituri și cheltuieli al Asociației Club Sportiv Fotbalistic Oradea, precum și cotizația Primărie Oradea pentru anul 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea - Exercițiu tactic complex, desfășurat de polițiștii bihoreni, în depoul O.T.L., pentru verificarea mecanismelor de colaborare necesare protejării comunității în situații reale.
BIHON Sport local
În weekend-ul trecut a avut loc la Cernica (Ilfov), Cupa Federației Outdoor, concurs desfășurat sub egida Federației Române de Tir cu Arcul (FRTA), la care au participat 24 de cluburi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința ordinară din 30 aprilie, contractarea unei finanțări externe rambursabile de până la 38 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții, bani destinați susținerii unor proiecte majore de infrastructură rutieră din județ.