Nyako Jozsef riscă să fie decăzut din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani.
Un localnic de 34 de ani, din Lugaşu de Sus a fost oprit de poliţiştii din localitate marţi când transporta cu o căruţă 2,5 metri steri de lemne de foc, specia „cer”, fără documente legale.
În cursul nopţii de duminică spre luni, în jurul orei 1:40, echipajele Staţiei de Pompieri Valea lui Mihai, au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată pe strada Arpad din localitate.
Un grup de copii de la oratoriul „Colț de rai” al Asociației Ave Miriam de pe lângă Parohia Română Unită - Greco-Catolică din Valea lui Mihai și-au întrerupt activitățile zilnice obișnuite pentru a-și vizita prietenii de la oratoriul „Căsuța Teodorei” al Parohiei Greco-Catolice (maghiare) din Carei.
Zeci de copii îşi petrec vacanţa în oratoriul „Colţ de Rai” din Valea lui Mihai. Şi în această vacanţă de vară, Asociaţia „Ave Miriam”, împreună cu Parohia Greco-Catolică Valea lui Mihai, le oferă copiilor o alternativă la petrecerea timpului liber.
powered by Surfing Waves
Educație
Colegiul Economic „Partenie Cosma” introduce gimnaziul și se adaptează noilor schimbări din Educație
Extinderea colegiului cu nivel gimnazial, transformarea liceelor tehnologice în unități de 4 ani și lipsa de motivație din sistem conturează un moment de schimbare în Educație.
România
Deputaţii USR au depus, la Parlament, un proiect de lege care stabileşte clar ce trebuie să facă şoferii în condiţii de ambuteiaj sau trafic intens, astfel încât să uşureze trecerea maşinilor de urgenţă - ambulanţe, autovehicule de pompieri ori de poliţie.
România
Certificatul de naștere nu va mai fi cerut la reînnoirea buletinului, cu unele excepții pentru cetățenii care nu au avut acte emise recent.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comunicat de presă privind lansarea proiectului „Tabere școlare și preșcolare pentru creșterea participării la educație a copiilor, în comuna Sălacea, județul Bihor”, cod SMIS 355656
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 28 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Daniel Ionuț Feher, fostul polițist de frontieră implicat în incendierea unei mașini în Oradea, a fost dat în urmărire națională, de această dată în urma unei condamnări într-un dosar de deținere de țigări de contrabandă, conducere fără permis și evadare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând cu 1 mai 2026, Ștrandul Ioșia din Oradea își modifică programul de funcționare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vremea va continua să fie schimbătoare pe parcursul următoarelor două săptămâni, cu intervale mai reci, în special pe timpul nopților, dar și cu zile în care valorile termice vor atinge și chiar depăși 22 - 23 de grade în unele zone.
România
Moțiunea de cenzură anunțată de PSD și AUR a generat o reacție critică din partea lui Ilie Bolojan, care pune sub semnul întrebării nu doar oportunitatea demersului, ci mai ales lipsa unei alternative guvernamentale clare.
3
Economic
Un număr semnificativ de români care și-au achitat din timp obligațiile fiscale au fost recompensați financiar, potrivit unui anunț făcut luni de Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Educație
Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), a organizat cea de-a IV-a ediție a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, un demers care își propune să apropie elevii de realitățile economice și de importanța gestionării responsabile a resurselor financiare.