Un concert japonez în primă audiţie, cântat la un flaut din aur: de o astfel de rarisimă trataţie muzicală s-au bucurat timişorenii care s-au aflat vineri seara în sala Capitol, la evenimentul dedicat împlinirii a 110 ani de relaţii diplomatice între Japonia şi România. În partea a doua a programului, orchestra Filarmonicii Banatul, condusă de dirijorul nipon Koichi Inoue, a interpretat Recviemul în re minor de Mozart, în memoria victimelor teribilului cutremur din 11 martie 2011 şi ale tsunami-ului şi tragicelor evenimente de la Fukushima care au urmat.
Două persoane au ajuns la spital, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui accident în lanț, care s-a petrecut în centrul Timișoarei. Un taximetru nu a acordat prioritate la intersecția străzilor Eugediu de Savoya cu Vasile Alecsandri și a tăiat calea unui Volkswagen care circula regulamentar. În urma accidentului au fost avariate și alte două autoturisme care se aflau parcate în zonă. Traficul în intersecție a fost blocat câteva zeci de minute.
Trei persoane au ajuns la spital duminica seara in urma unui accident care s-a petrecut la intersectia strazii Gh. Lazar cu strada Circumvalatiunii din Timisoara. In accident au fost implicate trei autoturisme, respectiv un taximetru, un VW Jetta si un VW Caddy, traficul fiind partial ingreunat. La fata locului a sosit un echipaj de politie pentru a stabili conditiile in care s-a produs evenimentul rutier.
Din august, organizaţia non-profit care apără şi susţine victimele şi moştenitorii victimelor din accidente rutiere va avea şi la Oradea filială.
Doi studenți din Arad au fost răniți ușor și transportați la spital pentru îngrijiri medicale, fiind implicați într-un accident la intrarea în Timișoara dinspre Arad. Un autoturism care a ieșit de pe o stradă auxiliară le-a tăiat calea, iar ca să evite impactul șoferul din mașina arădenilor a virat brusc stânga și a ajus pe câmp cu roțile în sus.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a produs în seara zilei de miercuri, 4 martie, în jurul orei 19:01
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
In weekend-ul 28 februarie – 1 martie la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea a avut loc a 14 a ediție a concursului de inot Cupa Benvenuti- – Memorial „Herman și Georgeta Schier”
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cartea propune o discuție asupra destinului elitelor comuniste bihorene surprinse în momentul de cumpănă al anului 1989.
1
FC Bihor
În ultimele luni, în special pe rețelele de socializare a devenit o temă de discuție palmaresul FC Bihor Oradea. Agitația s-a manifestat în special înainte de importantele meciuri cu Metalul Buzău din decembrie și cel din februarie cu ASA Târgu Mureș, ambele câștigate de FC Bihor cu 2-1.
România
Cristina Chiriac, actuala șefă a DNA Iași, a fost nominalizată recent pentru conducerea Parchetului General, însă numirea sa vine în contextul unor semne de întrebare legate de averea sa.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Carburanții s-au scumpit cu 15 bani/litru, iar în Oradea benzina variază între 8,34 și 8,52 lei. Dacă petrolul continuă să crească, prețul ar putea ajunge la 10 lei/litru.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O cunoscută hairstylistă din Oradea a murit în accidentul de la Aușeu. Se afla în mașină cu fiica ei
Femeia în vârstă de 55 de ani și-a pierdut viața în după-amiaza zilei de marți, 3 martie, în accidentul de pe DN1, la ieșirea din Aușeu.
1
România
Ministerul Muncii a deschis pentru consultare publică un proiect de lege care ar putea modifica semnificativ modul în care sunt angajați și supravegheați asistenții maternali în România.