BIHOR - Direcţia Apelor Crisuri (DAC) anunţă că azi-dimineaţă, la ora 7, râul CrisulNegru din Bihor nu a mai înregistrat depăşiri ale cotelor de atenţie.
ORADEA - Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis prognoze hidrologice de lungă durată pentru toate bazinele hidrografice din ţară.
BIHOR - Avertizarea hidrologică emisă în primele zile ale săptămânii a fost retrasă. După ce s-au înregistrat depăşiri semnificative ale cotelor de atenţie în localităţile Briheni, Hidişel, Tinca, Holod, Beiuş, Ştei şi Pocola, apele s-au liniştit.
ORADEA - De câteva zile, orădenii care au trecut prin Piaţa Agroalimentară Cetate au observat că producătorii sunt înghesuiţi într-un colţ sau în hala acoperită. RAPAS a demarat săptămâna trecută lucrările de reparaţie a platformei pieţei, care a fost acoperită cu un strat de bitum.
ORADEA - Sub semnul codului galben, vremea Oradea se pregăteşte de 41 de grade Celsius pe vineri, au anunţat mai marii Agenţiei de Protecţia Mediului (APM).
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oamenii legii au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 35 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mesaje de profundă durere în Sânmartin după decesul profesoarei Elena Sălăgean, dascăl dedicat al Liceului Tehnologic „Felix” Sânmartin.
BIHON Sport local
Bihoreanul Matei Eduard Lazăr a fost transferat la CSM Sighetu Marmației, formație care activează în Liga 3, Seria 8, fiind clasată pe locul 6.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Statueta de secol III d. HR. reprezintă o divinitate greco-egipteană din Antichitate şi a fost realizată într-un atelier elenistic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Model de referinţă în ţară, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” îşi desfăşoară acum activitatea la cele mai înalte standarde europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oamenii legii au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat în perioada 13 - 15 februarie, cu scop preventiv.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc vineri, 13 februarie, pe DN 19 E, între Fegernicul Nou și Sărsig.
Bihon CSM Oradea
Conducerea European Aquatics a efectuat luni dimineață tragerea la sorți pentru optimile de finală ale Water Polo Euro Cup.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiile au izbucnit în noaptea de luni, 16 februarie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Meteorologii au emis, luni, 16 februarie o informare de vreme rece, precipitații moderate cantitativ, strat de zăpadă, polei, ghețus, intensificări ale vântului și viscol, valabilă în întreaga țară, până joi, 19 februarie dimineața.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii va lua în discuție, marți, propunerea de numire, pe o perioadă de 3 ani, în funcția de șef al Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a procuroarei Miriam Mihai.