Chinezii au comis-o din nou. Cunoscuţi în toată lumea pentru marfa contrafăcută, aceştia au lansat varianta lor pentru gadgetul celor de la Apple numită IPed. Acesta este aproape identic cu originalul, copiind totul de la dotări, design până la cutie. IPed-ul costă doar 105 dolari, faţă de varianta originală a celor de la Apple care costă peste 500. Filmuleţul a fost postat pe youtube.
Cunoscutul catalan Jimmy Jump a comis-o din nou. Devenit celebru pentru intrările sale pe teren la meciuri de fotbal, formula 1 şi alte sporturi, acesta nu s-a abţinut nici la Eurovision şi a intrat fix în timp ce artistul din Spania cânta. Ăsta da patriotism! Filmuleţul a fost postat pe youtube.
Lena, cântăreaţa în vârstă de 19 ani care care a reprezentat Germania la Eurovision, cu melodia "Satellite", îşi clasează ţara pentru a doua oară pe primul loc, în istoria participărilor la competiţie. Germania a mai câştigat o singură dată Eurovisionul, în 1982, cu melodia "Ein Bißchen Frieden" în interpretarea lui Nicole.
O cursă s-a terminat prematur pentru pilotul unui Lamborghini, care a scăpat bolidul de sub control, s-a lovit de balustradă şi a luat foc. Cei de la asistenţă s-au chinuit minute în şir să stingă incendiul iar pilotul a fost scos din maşină abia după un minut petrecut în flăcări.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen Oradea a obținut a doua victorie în Grupa H a FIBA Europe Cup.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orădenii care și-au închis balcoanele fără autorizație de construire nu trebuie să se teamă că vor avea automat impozite mai mari cu 100%.
România
Pasagerii care și-au cumpărat bilete de avion la AnimaWings pentru următoarele săptămâni trebuie să își verifice rezervările și să urmărească notificările primite de la companie.
Cultură
A doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin”, organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, s-a încheiat după patru întâlniri dedicate muzicii, dansului și portului popular.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 26 de ani, din Poclușa de Barcău, a fost arestat de Tribunalul Bihor într-un dosar în care DIICOT Oradea a formulat acuzații de viol asupra unei adolescente de 14 ani și trafic de minori.
Cultură
Filmul va fi proiectat simultan în ambele locații Cinema Palace din Oradea.
BIHON Sport local
Un interesant turneu internațional de old-boys se va desfășura vineri, 23 octombrie, începând cu ora 16:00 pe terenul sintetic de la Complexul Perla din Băile 1 Mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform unei postări pe pagina de socializare, primarul orașului Valea lui Mihai a anunțat un prim rezultat din combinarea activității de verificare în teren și utilizarea unei drone în combatarea depozitării ilegale de deșeuri.