Un poliţist american îşi vede moartea cu ochii atunci când o maşină scăpată de sub control trece la doar câţiva centimetri de el. Norocul a fost că a observat la timp pericolul şi astfel a evitat o posibilă tragedie.
Fotograful norvegian Eirik Solheim, cunoscut pentru clipul realizat in 2008 ce comprima trecerea anotimpurilor peste peisajul din fata balconului casei sale in doar 40 de secunde, a dat lovitura si in 2009, realizand o noua serie de montaje si mai spectaculoase, cu ajutorul aparaturii de ultima generatie.
Un american, arestat pentru implicare într-un jaf armat, a reuşit să evadeze în timpul unei transmisiuni în direct. S-a întâmplat chiar în faţa Tribunalului din Staten Island, la periferia oraşului New York.
Pasiunea pentru rock nu are vârstă, de acest lucru s-au convins şi părinţii unui băieţel, care în momentul în care aude muzică rock începe să se manifeste. Copilul intră în transă, de parcă ar fi posedat, filmarea a fost postată pe youtube.
Camerele de supraveghere de la un punct de control din Pakistan surprind o explozie a unei maşini capcană. Imaginile postate pe youtube sunt de-a dreptul cutremurătoare, explozia maşinii îi spulberă pe cei aflaţi în zonă.
powered by Surfing Waves
Educație
Ministerul Educației a stabilit calendarul admiterii la liceu pentru anul școlar 2027–2028. Repartizarea computerizată va avea loc pe 22 iulie 2027, cu patru zile mai devreme decât era prevăzut inițial. Admiterea se va desfășura fără examenul separat care a provocat numeroase controverse.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un autotren înmatriculat în Bihor s-a răsturnat miercuri seara, 21 octombrie, pe breteaua autostrăzii A3, în zona localității Nădășelu, județul Cluj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
România vrea să-și întinerească rezerva militară, dar nu reușește să pună în practică nici măcar programul de pregătire voluntară pe care l-a aprobat prin lege.
România
Firmele de construcții care execută lucrări finanțate din fonduri europene vor avea responsabilități mai clar definite în ceea ce privește documentația tehnică și informațiile puse la dispoziția beneficiarilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Organizațiile din Bihor care sprijină copii cu dizabilități, boli cronice sau aflați în recuperare după afecțiuni grave pot obține finanțări de până la 50.000 de lei pentru proiecte de terapie emoțională și intervenție psihosocială.
Educație
Nevoia de cadre didactice din învățământul superior al Republicii Moldova ar putea deschide o nouă direcție de colaborare pentru Universitatea din Oradea.
Educație
Să vorbească pe WhatsApp cu nepoții, să-și plătească facturile fără să stea la coadă, dar și să recunoască tentativele de înșelăciune de pe internet. Sunt câteva dintre lucrurile pe care seniorii din Oradea le pot învăța la cursurile gratuite de utilizare a telefonului mobil.
Economic
Numărul românilor care încearcă să obțină condiții mai ușor de suportat pentru plata creditelor a crescut semnificativ în 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ulciorul nu merge de multe ori la apă. De adevărul acestei vorbe din popor s-a convins un bărbat de 49 de ani, din Ortiteag, care, după ce a scăpat de două ori de închisoare după ce a fost prins conducând fără permis, a treia oară a primit o pedeapsă cu executare și a fost trimis în penitenciar pentru același tip de infracțiuni.