În primul meci, Egiptul a dispus de Algeria cu scorul de 38-27 (15-14). Echipa egipteană, clasată pe locul 7 la ediția de anul trecut a Campionatului Mondial, s-a distanțat în repriza secundă, după ce Algeria a menținut un scor strâns în prima jumătate a partidei.
În cel de-al doilea meci al zilei s-au întâlnit România și Slovacia, scorul final, 30-31 (18-17) fiind dezamăgitor pentru publicul prezent la întâlnire. Echipa noastră a resimițit din plin absența câtorva titulari accidentați, dar chiar și așa, tricolorii puteau și trebuiau să câștige acest meci. Partida a fost deosebit de echilibrată pe parcursul primei reprize, când ambele formații s-au succedat la conducere pe tabela de marcaj.
În mitanul secund, tricolorii s-au aflat mai mult în avantaj și s-au desprins la un moment dat la două goluri diferență, scor 24-22 (min 41). Dar ecartul s-a spulberat imediat, pe fondul unui joc defensiv foarte slab al gazdelor. Mai mult, Slovacia a trecut la conducere, scor 26-27 (min 50). Echipa noastră a egalat, dar nu a mai reușit să conducă. Finalul a fost dramatic. Tricolorii s-au aflat în dublă superioritate numerică în ultimul minut, la scorul de 30-30 și avea toate atuurile pentru a câștiga.
Din nefericire, oaspeții au izbutit, incredibil, să marcheze, scor 30-31, după care echipa noastră nu a fost în stare să egaleze, pentru a trimite meciul în prelungiri. În urma acestui rezultat, Slovacia s-a calificat în finala mare a turneului, pe care o va disputa în compania Egiptului.
România și Algeria se vor întrece în finala mică. Din păcate, meciurile primei zile s-au desfășurat cu o asistență mult sub așteptări. Doar circa 1.200 de spectatori au fost prezenți la Oradea Arena. Este posibil să fi contribuit la acest fapt programarea neinspirată, de la ora 17:00, a meciului de baschet dintre CSM CSU Oradea și SCM Timișoara.
Iubitorii orădeni ai sportului sunt așteptați în cursul zilei de joi pentru a viziona finalele ediției 2022 a Trofeului Carpați Niro. Programul zilei de joi este următorul: – ora 17:00, finala mică: Algeria – România – ora 19:15, finala mare: Egipt – Slovacia.
Foto: Dan Ille
Citiți principiile noastre de moderare aici!