Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc joi, 16.07.2015 ora 12, Capela Haşaş. Familia îndurerată.
ARDELEAN MIHAI
Cu lacrimi în ochi şi durere în suflet, anunţăm trecerea la cele veşnice a dragului nostru soţ, tată, socru şi bunic ARDELEAN MIHAI (82 ani).
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În dimineața zilei de vineri, 1 mai au fost înregistrate în numeroase zone din Bihor temperaturi negative.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O doctoriță în vârstă de 53 de ani, internată după un anevrism cerebral rupt, a devenit donator de organe, dorința ei fiind respectată de familie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 1 - 3 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat în ședința ordinară din 30 aprilie hotărârea privind accesarea de fonduri europene destinate pregătirii documentațiilor tehnico-economice necesare modernizării unui drum județean.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ambulatoriul de pe Strada Republicii (Policlinica galbenă) își va relua activitatea în cadrul Staționarului II de pe strada Corneliu Coposu (fostul Spital „Dr. Gavril Curteanu”), din 4 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali ai municipiului Oradea au aprobat, în ședința ordinară din 30 aprilie, două proiecte de hotărâre care vizează modernizarea infrastructurii de utilități pe mai multe străzi din oraș, investițiile depășind de 23 de milioane de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!