GAVRILETEA AUGUSTIN
Păstrăm aceeaşi durere şi tristeţe ca în urmă cu 3 ani când dragul nostru soţ şi tată GAVRILETEA AUGUSTIN a plecat pe drumul fără întoarcere.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Diosig se află în derulare mai multe proiecte care vizează problemele sociale. Printre acestea, proiectul „Diosig – Copii Protejați, Comunitate Puternică” se evidențiază prin amploarea intervențiilor și numărul beneficiarilor, potrivit datelor primite de la primarul comunei, Mados Attila.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii va lua în discuție, în ședința de marți, 12 mai, cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, formulată de procurorul Daciana Bianca Vidrean, din cadrul DIICOT Oradea, fosta șefă a acestui serviciu teritorial din cadrul Direcției.
Cultură
Lucrările ceramistei pot fi admirate în Mauolah Muse până la 10 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reguli noi pentru parcările din Salonta: autoutilitarele și mașinile abandonate, vizate de sancțiuni
Consilierii locali din Salonta au aprobat o hotărâre importantă privind parcările din oraș, document care stabilește clar unde și cum pot fi lăsate mașinile, dar și ce sancțiuni riscă cei care nu respectă regulile.
Economic
Un proiect de lege care ar putea schimba semnificativ modul în care organizațiile neguvernamentale din România accesează fonduri publice se apropie de adoptare.
România
O modificare recentă a Codului civil schimbă semnificativ regulile privind numele purtat după divorț.
Citiți principiile noastre de moderare aici!