Nimeni nu poate înţelege cât de grea este despărţirea doar atunci când o fiinţă iubită pleacă dintre cei dragi pe drumul fără de întoarcere. Ne doare sufletul, dar ne-a rămas în amintire chipul drag al iubitului nostru unchi
LAZĂR FLORIAN
care a plecat dintre noi, mult prea devreme, lăsând în urmă un gol imens şi o mare durere în inimile noastre. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Familia Toma Doru, Mariana, Ramona, Daniel şi Dora.
LAZĂR FLORIAN
O inimă bună a încetat să mai bată, la numai 53 de ani. Un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar acum, la ceas de despărţire cuvintele sunt prea puţine, lacrimile şi regretele sunt fără de sfârşit. Ne luăm rămas bun de la fratele şi unchiul nostru
LAZĂR FLORIAN
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 14 martie, ora 12 la Tărian. Sora Lenuţa, nepoţii Gabi, Lenuţa şi Bogdan.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
FC Bihor
Antrenorul secund al FC Bihor, Viorel Domocoș, ne-a transmis primele sale impresii după tragerea la sorți din grupele Cupei României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Utilajul de dragare folosit în această perioadă pe Crișul Repede va fi transportat la Cernavodă, pentru a fi utilizat în intervențiile desfășurate pe Dunăre în contextul nivelului foarte scăzut al fluviului.
Cultură
Primul film anunţat din program este o comedie neagră în regia lui Tudor Giurgiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Termoficare Oradea S.A. anunță prelungirea perioadei în care este întreruptă furnizarea agentului termic pentru prepararea apei calde de consum, din cauza lucrărilor de remediere a avariilor identificate la rețeaua termică de transport de pe strada Vasile Alecsandri.
România
Șoferii sunt obișnuiți cu sancțiunile pentru depășirea vitezei maxime, însă Codul Rutier prevede amenzi și pentru cei care circulă nejustificat prea încet.
Citiți principiile noastre de moderare aici!