Pentru dragostea şi înţelepciunea cu care ne-ai încojurat, nu te vom uita niciodată şi te vom purta mereu în suflet. Dumnezeu să-ţi mângâie sufletul blând şi să-ţi dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Rulikowski, Capela Haşaş, vineri, 23.01.2015 ora 12,00.
Fiul Bogdan şi soţia Nicoleta.
MARINCAŞ MIRCEA VIOREL
Rămânem cu amintiri dragi, nepreţuite, şi cu o mare durere în suflet, acum, când ne despărţim mult prea devreme şi neaşptetat, de cel mai bun tată şi soţ, MARINCAŞ MIRCEA VIOREL.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Economic
În primele trei luni ale anului 2026, mediul de afaceri din România a intrat într-o fază de recul vizibil, cel puțin din perspectiva suspendărilor de activitate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patru orădeni au pus la punct un scenariu demn de filmele de acțiune, în care ei înșiși au jucat rolurile unei victime, ale unor polițiști și al unui mediator, cu scopul de a-l determina pe un bărbat să le dea toți banii pe care îi avea în contul bancar.
Educație
Sindicatele din învățământ pregătesc declanșarea grevei generale, în contextul tensiunilor acumulate după modificările legislative și salariale. Protestul ar urma să aibă loc indiferent de situația politică, după demiterea Guvernului Bolojan.
Bihon CSM Oradea
La Oradea Arena s-a desfășurat duminică seară prima partidă a seriei dintre CSM CSU Raiffeisen și Dinamo București, contând pentru semifinalele turneului play off al Ligii Naționale de baschet masculin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un episod de grindină a transformat curțile oamenilor din localitatea Sârbești, într-un „covor” alb de gheață, în dimineața zilei de 10 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!