Deşi sunt supăraţi pe echipă din cauza prestaţiilor modeste din actualul sezon, „Rebelii orădeni” au anunţat că vor fi alături de FC Bihor şi la meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea. „E un moment greu şi vrem să fim alături de echipă. Chiar dacă drumul până la Vâlcea este lung, sper să vină cât mai mulţi suporteri.
Scris de IM:JURNAL_BIHOREAN-Deşi sunt supăraţi pe echipă din cauza prestaţiilor modeste din actualul sezon, „Rebelii orădeni” au anunţat că vor fi alături de FC Bihor şi la meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea. „E un moment greu şi vrem să fim alături de echipă. Chiar dacă drumul până la Vâlcea este lung, sper să vină cât mai mulţi suporteri.
Îi vom sustine în continuare pe jucatatori si speram sa ne întoarcem neînvinsi,
iar apoi sa batem U Cluj la Oradea”, spune Nicu Gheorghita, seful galeriei.
Plecarea spre Vâlcea se va produce vineri noaptea, ora 24, de la Stadionul Municipal.
FC Bihor și-a continuat periplul prin țară și după ce marți a ieșit victorioasă în Cupa României la Miercurea Ciuc, sâmbătă a jucat la Cetatea Suceava în campionat și și-a păstrat invincibilitatea din ultimele meciuri, scor 2-2.
1
Judecătoria Beiuș i-a interzis unui elev de 15 ani din cadrul Liceului Tehnologic „Unirea” din Ștei ca, timp de un an, să comunice în orice mod cu un coleg și să apropie la mai puțin de 10 metri de acesta ori la mai puțin de 100 de metri de locuința sa. 3
O companie din Salonta, specializată în comercializarea panourilor fotovoltaice, va investi aproximativ un milion de euro într-o nouă unitate de producție, care va fi construită în parcul industrial de pe strada Iosif Vulcan.
Un bărbat de 43 de ani, din satul bihorean Șuncuiș, comuna Finiș, ar putea să se întoarcă în penitenciar din cauza unui gest banal: a mers până la un magazin să bea o bere cu prietenii. 1
Angajatorii vor putea contribui la conturile de economii și de investiții pentru pensie ale salariaților, beneficiind de facilități fiscale în anumite limite. Măsura este prevăzută de Legea nr. 202/2026, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2027.
Citiți principiile noastre de moderare aici!