Gică Popescu, despre Generația de Aur și anii la națională: „Fiecare meci la echipa națională a fost pentru mine o mare bucurie”

 

GHEORGHE POPESCU
Născut la 9 octombrie 1967, la Calafat
A câștigat în carieră 14 trofee:
Cu Steaua București:

• campion al României (1987-1988)
• câștigător al Cupei României (1987-1988)

Cu PSV Eindhoven:

• dublu campion al Olandei (1990-1991 și 1991-1992)
• câștigător al Supercupei Olandei (1991-1992)

Cu FC Barcelona:

• câștigător al Cupei Regelui Spaniei (1996-1997)
• câștigător al SuperCupei Spaniei (1996)
• câștigător al Cupei Cupelor (1996-1997)

Cu Galatasaray Istanbul:

• de trei ori campion al Turciei (1997-1998, 1998-1999, 1999-2000)
• dublu câștigător al Cupei Turciei (1998-1999 și 1999-2000)
• câștigător al Cupei UEFA (1999-2000)
• câștigător al Supercupei Europei (2000)

A fost desemnat de 6 ori fotbalistul român al anului (1989, 1990, 1991, 1992, 1995, 1996)

A adunat 115 selecții la echipa națională a României cu 16 goluri marcate sub tricolor

JB: Cum apreciați starea actuală a fotbalului românesc, la nivel de club, dar și la echipa națională?

Gheorghe Popescu: La nivel de club, nu am deloc o părere bună. Imaginea echipelor de club românești am văzut-o în această vară în cupele europene. Cred că este cel mai prost an al nostru, dar sper să fie doar un simplu accident.

La nivel de echipă națională, cu toții avem speranțe, odată cu venirea lui Gică Hagi, despre care știm cu toții că este un învingător prin excelență. A fost un fotbalist care nu s-a simțit niciodată inferior, indiferent de adversar și sperăm că acel spirit îl va transmite și echipei naționale.

Din păcate, el nu poate să le transmită și valoarea sa jucătorilor, dar sperăm să obțină maximum din grupul de jucători pe care-i are la dispoziție în acest moment la echipa națională.

JB: Din nefericire, o mare parte a tinerilor jucători români transferați la echipe din străinătate nu reușesc să se adapteze și ajung apoi la alte formații mai slab cotate sau se întorc în țară. Din ce cauză nu mai reușește fotbalul românesc să producă jucători valoroși, ca pe vremea generației de aur?

Gheorghe Popescu: Eu cred că nu ar trebui să fie comparate actualele generații cu generația de aur. Vremurile s-au schimbat, la fel și generațiile.

Cu tot respectul pentru democrație, dacă ar fi să copiem ceva din vremea comunismului, singurul lucru ar trebui să fie sportul, strategia care exista atunci pentru sport. Din păcate, acel lucru a dispărut complet după 1989.

Astfel se explică dispariția sau apariția mult mai rară a unor jucători de mare valoare în fotbalul românesc din ultima perioadă.

JB: Cea mai mare parte a jucătorilor români transferați peste hotare se plâng de antrenamentele mult mai dure de la acele echipe și de faptul că nu fac față din punct de vedere fizic. Din ce cauză nu se fac antrenamente similare și la echipele din țară?

Gheorghe Popescu: Dar noi, cei din generația noastră, cum de făceam față din punct de vedere fizic la orice echipe am jucat? Noi de unde am venit, de pe Lună, nu tot din România?

Problema nu este la nivel fizic, ci la nivel mental. Antrenamente dure se fac și în țara noastră. În primul rând e o chestiune care depinde de ADN-ul personal al fiecărui jucător, de ambiția lui, de cât de mult își dorește să facă performanță, de cât de mult este dispus să sufere.

Noi eram obișnuiți cu așa ceva, pentru că așa era acea perioadă, cu toții sufeream. Jucătorii actuali nu mai sunt obișnuiți să sufere și în momentul când dau puțin de greu, uau, care cerul pe ei.

JB: Colegul și prietenul dumneavoastră, Gică Hagi, a ajuns antrenorul echipei naționale. Cum apreciați șansele sale de a redresa prima reprezentativă, după ratarea calificării la Campionatul Mondial?

Gheorghe Popescu: Dacă cineva crede că odată cu venirea lui Gică Hagi, lucrurile la echipa națională se schimbă radical și calificările vor veni una după alta, se înșeală.

Cu siguranță că echipa va arăta altfel, Gică le va reda încrederea jucătorilor, dar mă tem că acest lucru nu e de ajuns. Va trebui poate un timp mai lung pentru ca rezultatele să apară.

JB: Ce așteptări aveți de la meciurile din Nations League, unde România va avea adversare redutabile – Suedia, Polonia și Bosnia?

Gheorghe Popescu: Este un prim examen pe care îl va da naționala cu Gică Hagi antrenor. Vor fi meciuri care ne vor arăta unde ne aflăm la ora actuală pe plan european. Cunoscându-l bine pe Gică, eu sunt foarte optimist.

JB: Sunteți unul dintre cei mai mari fotbaliști români din toate timpurile. Care sunt cele mai frumoase amintiri din prodigioasa dumneavoastră carieră?

Gheorghe Popescu: Sunt atât de multe, încât ar dura foarte mult să le enumăr pe toate.

La echipa națională, pentru mine fiecare meci a fost o mare bucurie. Eram deosebit de fericit de fiecare dată când îmbrăcam tricoul naționalei.

În ceea ce privește echipele de club, am avut șansa de a juca la cluburi importante, să câștig trofee importante, să-mi îndeplinesc aproape toate obiectivele pe care mi le-am propus.

Întotdeauna mi-am dorit și am considerat că nu poți fi fotbalist împlinit decât în momentul în care câștigi o cupă europeană și participi la un campionat mondial sau european. Eu am câștigat trei cupe europene și am luat parte la cinci campionate – trei mondiale și două europene.

JB: La polul opus, care sunt cele mai neplăcute amintiri?

Gheorghe Popescu: Cea mai mare dezamăgire, cea mai neplăcută amintire este fără îndoială pentru mine înfrângerea din meciul cu Suedia, care a dus la ratarea calificării în semifinalele Campionatului Mondial din 1994.

JB: Care este jucătorul cu care v-ați înțeles cel mai bine la echipa națională?

Gheorghe Popescu: Să știți că eu m-am înțeles bine cu toți colegii mei de la echipa națională. Am fost un grup extraordinar și cred că acesta a fost unul dintre principalele noastre atuuri.

Eram o echipă deosebit de unită, iar liderii acelei generații au fost mereu împreună, nu ne-am făcut grupuri care să tragă în direcții opuse. Eram cu toții uniți și ne înțelegeam foarte bine unul cu altul.

JB: Până în urmă cu 10-15 ani, în România nu au existat stadioane moderne, nici terenuri suficiente de antrenament. Fotbaliștii români jucau și se antrenau pe terenuri cu noroi, cu nisip sau pe gheață în timpul iernii. Cu toate acestea, am avut cele mai bune rezultate. Acum avem stadioane, terenuri sintetice suficiente, multe academii, dar nu mai avem fotbal performant. Cum se explică acest fapt?

Gică Popescu: Infrastructura este foarte importantă pentru realizarea performanței. Dar eu spun că în vremea comunistă aveam o infrastructură mai bună decât acum.

Aveam mai multe stadioane decât acum, aveam mai multe școli sportive, mai multe licee cu program sportiv, aveam infinit mai multe competiții.

Strategia pentru sport din vremea comunistă era ceea ce trebuie, acum nu mai e nimic.

JB: Toată lumea știe că ați fost arestat deși erați nevinovat. Pe cine considerați răspunzător pentru ceea ce vi s-a întâmplat?

Gheorghe Popescu: Am uitat, au trecut deja 12 ani de atunci, am dat uitării acea experiență.

Importat este să privim înainte, să învățăm din trecut și să uităm lucrurile neplăcute pe care le-am trăit.

JB: Înseamnă că i-ați iertat pe cei care v-au provocat acel necaz…

Gheorghe Popescu: Da, așa este. Credeți-mă, dacă nu ar fi iertarea, am ajunge să înnebunim cu toții.