Mai multe publicatii de pe Batranul Continent au lansat ipoteza conforma careia Felipe Massa ar fi ajuns deja la un acord cu oficialii de la Toyota pentru a-l inlocui pe Ralf Schumacher, in locul lasat liber de brazilian la Ferrari fiind anuntat actualul campion mondial, Fernando Alonso. S-au avansat si cifre, speculandu-se ca echipa de la Maranello i-ar fi oferit lui Alonso 40 de milioane de dolari pe sezon, incepand din 2008.
“Aceasta poveste cu mine la Toyota din 2008 pur si simplu nu exista”, a reactionat Felipe Massa, citat fiind de agentia chineza Xinhua, la plecarea spre Japonia, unde la finalul acestei saptamani se va disputa Marele Premiu al Japoniei.
Directorul echipei Toyota, Tadashi Yamashina, a negat la randul sau existenta unei negocieri cu Felipe Massa, dar a precizat ca echipa sa ia in calcul orice varianta pentru inlocuirea lui Ralf Schumacher.
“Continuam sa analizam toate variantele. Nu am luat inca nicio decizie”, a declarat Ymashina pentru agentia germana DPA.
Mai mult decat atat, Massa a precizat ca are o intelegere semnata cu Ferrari si pentru anul 2008, aflandu-se in negocieri pentru prelungirea contractului cu inca un an.
“Mai avem doar trei curse de alergat in care voi da totu pentru a obtine rezultate cat mai bune pentru echipa. La Ferrari obiectivul principal vizeaza interesul echipei. Japonia va fi o noua aventura si o noua provocare pentru noi toti, pe un circuit nou”, a mai adaugat Felipe Massa.
Dupa 14 etape consumate din sezonul 2007, Felipe Massa ocupa locul patru in clasamentul pilotilor, cu 77 de puncte acumulate, la 20 de lungimi in spatele britanicului Lewis Hamilton.
Massa dezminte trecerea la Toyota
<p>Pilotul brazilian al echipei Ferrari a tinut sa puna lucrurile la punct, dupa speculatiile aparute in ultimele zile in presa europeana cu privire la o posibila trecere a sa la echipa japoneza Toyota, declarand ca nimic nu este adevarat si ca va concura pentru Ferrari si in sezonului viitor. </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen a fost învinsă cu scorul de 79-69 de către vicecampioana Bulgariei, Lokomotiv Plovdiv, în meci contând pentru etapa a doua a Grupei H din cadrul sezonului regulat al FIBA Europe Cup.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La mai puțin de o lună de la sentința instanței de fond, Curtea de Apel Oradea a pronunțat hotărârea definitivă în dosarul fraudei de la concursul pentru ocuparea funcțiilor de directori de școli din Bihor, desfășurat în 2021.
BIHON Sport local
Miercuri s-au desfășurat cele 4 meciuri contând pentru sferturile de finală a fazei județene a Cupei României. CS Oșorhei, Foresta Tileagd, Club Atletic Oradea (câștigătoarea ultimelor două ediții) și Unirea Valea lui Mihai s-au calificat în semifinale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Alți trei polițiști de frontieră și doi vameși din Halmeu au fost inculpați de procurorul de caz din cadrul DNA Oradea în dosarul instrumentat alături de ofițerii DGA Oradea referitor la rețeaua de corupție despre care anchetatorii spun că a cuprins punctul de frontieră sătmărean de la granița României cu Ucraina.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A fost alertă în Bihor și în Sălaj, unde polițiștii s-au mobilizat pentru prinderea unui bărbat de 40 de ani, din Marghita, a luat-o cu forța pe fosta sa parteneră, a obligat-o să urce într-o mașină și a plecat într-o direcție necunoscută.
Citiți principiile noastre de moderare aici!