Dinamo a dispus duminica de Ceahlaul, scor 1-0, si a incheiat turul de campionat dupa un parcurs excelent pe teren propriu: noua victorii din noua meciuri, golaveraj 22-3.
Singurele echipe care au marcat in „Groapa” in acest sezon au fost Farul, Poli Timisoara si Rapid. Golurile care le-au adus „cainilor rosii” cea de-a noua victorie au fost marcate de capitanul Ionel Danciulescu, in minutul 61, si Ionel Ganea, in primul minut de prelungiri.
Dinamo a fost echipa care a dominat meciul. In minutul 12, Niculescu a fost aproape de gol sutand bine din lovitura libera, apoi tot el a fost faultat in careu de Karamian, infractiune pe care arbitrii nu au sanctionat-o.
In minutul 15, arbitrul Vasile Bratu le-a refuzat gazdelor un penalty, la un fault comis asupra lui Claudiu Niculescu. „Bratule, poate te luam in avion si deschidem usa in timpul zborului!”, l-au amenintat suporterii dinamovisti pe centralul din Amara.
Danciulescu si Dennis Serban au fost si ei in centrul atentiei, dar prin ratari. Ultimul a fost cel mai aproape de gol spre finalul primei reprize, numai interventia disperata a aparatorilor Ceahlaului salvand porta lui Covrig, batut.
In repriza a doua, Ceahlaul a fost la un pas sa deschica scorul. Rusmir a trimis o lovitura de cap cu pamantul, dar mingea a trecut putin peste poarta lui Dinamo.
Trei minute mai tarziu, Dinamo a marcat prin Danciulescu, un sut plasat dupa o pasa de la Dennis Serban.
Meciul se indrepta spre victoria la limita a lui Dinamo, numai ca Ganea a dublat avantajul liderului la prima atingere de minge, fructificand o pasa cu calcaiul trimisa de Claudiu Niculescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!