“Am emoţii pentru că este primul meu antrenament la Dinamo, dar mă simt excelent că mă pregătesc alături de campioni. Îi cunosc pe majoritatea jucătorilor. Cu Moţi am fost coleg de cameră când eram la FCM Reşiţa, şi sunt bun prieten cu Mărgăritescu. Sper să fiu bine primit de suporteri şi voi participa la sărbătoarea de după meciul cu Unirea Urziceni. Ştiu că voi fi contestat în Ghencea, dar asta e viaţa. E cel mai uşor titlu de campion câştigat în viaţa mea”, a declarat Daniel Opriţa.
Partida Dinamo-Unirea Urziceni se va disputa sâmbătă, de la ora 20:15.
Fostul stelist Daniel Opriţa a semnat pe 4 sezoane şi jumătate cu Dinamo, contractul său fiind înregistrat la LPF la data de 12 aprilie. Fotbalistul se afla în acel moment în ultimele 6 luni de contract cu echipa din Ghencea şi, conform regulamentului, va putea evolua pentru roş-albi doar din vară, când îi expiră contractul cu Steaua.
Opriţa, la primul antrenament cu Dinamo
<p>BUCUREŞTI - Atacantul Daniel Opriţa a efectuat primul antrenament cu Dinamo, acesta având acceptul celor de la Steaua de a se antrena alături de formaţia din Ştefan cel Mare, chiar dacă angajamentul său cu gruparea din Ghencea expiră la finele lunii iulie.<BR /></p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Ştiri sportive
La Călărași s-au desfășurat în perioada 29-31 octombrie întrecerile Cupei României la lupte greco-romane la categoria de vârstă 15 ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier mortal s-a produs în seara zilei de 1 noiembrie, pe Calea Borșului din Oradea. Un biciclist a fost acroșat de un autoturism, iar în urma impactului acesta a decedat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
AVE ROMÂNIA reamintește utilizatorilor serviciului de salubrizare că sacii albaștri sunt destinați exclusiv colectării separate a deșeurilor de hârtie și carton.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fiecare organism este diferit, iar îngrijirea sănătății trebuie să țină cont de particularitățile fiecărei persoane.
Bihon CSM Oradea
Căpitanul echipei CSM CSU Raiffeisen, Kris Richard, stabilește noi recorduri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!