Directorul general al Federatiei Romane de Fotbal, Ionut Lupescu, a declarat, joi, la revenirea in tara, ca selectionerul Victor Piturca stie ca FRF doreste prelungirea contractului sau si a precizat ca, cel mai probabil, in aceasta iarna vor incepe negocierile in acest sens.
Presedintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, a declarat joi ca dupa demisia lui Mircea Rednic de la carma echipei campioane, prima solutie pentru banca tehnica a formatiei din Stefan cele Mare a fost selectionerul Victor Piturca.
Fundasul central al nationalei Romaniei, Dorin Goian, a declarat joi, pe Aeroportul International Henri Coanda, ca accederea la EURO 2008 este o mare performanta, dar isi dorea ca reusita sa se produca intr-un meci de pe teren propriu.
Preliminariile Euro 2008 se apropie de sfarsit. Mai sunt trei etape si bataliile pentru turneul final se incing. Daca Romania isi poate afla soarta inca din aceasta seara, sunt grupe unde lupta pentru Euro este departe de a fi inchisa.
Finantatorul Stelei, Gigi Becali, a povestit in emisiunea Nasul de pe B1TV, ca in tinerete i-a oferit "fetite" pe tava lui Gica Hagi. Gigi Becali a declarat ca a facut aceste dezvaluiri pentru a-i demonstra lui Hagi ca l-a ajutat mai mult in viata.
In fata a 8000 de spectatori, Steaua a castigat meciul amical disputat cu echipa din Liga a II-a, CSM Focsani, cu 2-0, gratie golurilor lui Victoras Iacob si Romeo Surdu.
Prietenii nostri albanezi ne-au trimis mai repede la EURO 2008 dupa ce au remizat, scor 1-1, cu Bulgaria, la Tirana, intr-un meci din Grupa G a preliminariilor.
Fostul atacant al Stelei Claudiu Raducanu va da probe de joc la echipa Sorrento Calcio din Serie C1, informeaza agentia Calciomercato.
Nationala U21 a Romaniei a remizat, marti seara, scor 0-0, cu Franta U21 intr-un meci contand pentru grupa a 10-a a preliminariilor CE2009. In urma acestui rezultat, "tricolorii" si-au pastrat locul secund in grupa cu 8 puncte fata de cele 11 agonisite de francezi, ocupantii locului 1, dar si cu un meci in plus.
Atacantul roman al lui Wfl Wolfsburg, Sergiu Radu, se va intoarce din iarna la fosta sa echipa, Energie Cottbus, dupa ce nu s-a adaptat la gruparea antrenata de Felix Magath.
powered by Surfing Waves
Cultură
Orădeanul Alexandru Slăvescu a întors trei scaune la Vocea României şi a intrat în echipa lui Smiley
Visul lui de la şase ani s-a împlinit. „Eu aşa emoţii nu am avut niciodată”.
Cultură
La Vocea României se uită de când era mică, dar abia acum a avut vârsta pentru a putea participa.
Educație
Schimbarea conducerii Inspectoratului Școlar Județean Bihor ar urma să aibă loc luni, 2 noiembrie. Actualul inspector școlar general, Alin-Serafim Ștefănuț, a declarat vineri seara, pentru BIHON, că nu a văzut încă ordinul prin care ar urma să fie înlocuit, dar că acesta ar fi putut fi transmis după încheierea programului de lucru.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din 30 octombrie a fost inclus și un punct privind eliberări și numiri în funcția de prefect.
BIHON Sport local
Lotus Băile Felix a fost învinsă de penultima clasată, în timp ce CS Bihorul Beiuș a încasat 5 goluri în deplasarea de la Recea, maramureșenii reușind să învingă în acest tur toate cele 4 echipe bihorene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cinema Palace Lotus Center din Oradea a fost gazda unei întâlniri speciale cu actorii Pavel Bartoș și Smiley, care au ajuns în oraș în cadrul caravanei de promovare a filmului „Vacanță All Inclusive”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Proiectul de hotărâre privind prelungirea cu încă cinci ani a închirierii clădirii și terenului de pe strada Moscovei nr. 1-3, unde funcționează Liceul Teoretic „Ady Endre” și Grădinița cu Program Prelungit „Orsolya”, a fost inclus inițial pe ordinea de zi a ședinței ordinare din 29 octombrie, dar ulterior retras.
2
Educație
După măsurile de austeritate impuse în timpul guvernării Bolojan, învățământul ar urma să piardă încă 305 milioane de lei din finanțarea de la stat, iar cercetarea peste 77 de milioane. Reducerile sunt prevăzute în proiectul primei rectificări bugetare din 2026, discutat vineri, 30 octombrie, de Guvernul condus de Luca Niculescu.
FC Bihor
În revenire de formă, FC Bihor Oradea joacă sâmbătă pe terenul unei echipe care nu a mai pierdut de 7 etape în Liga 2.
Cultură
Asociaţia Italiani in Bihor organizează acest eveniment cu scopul de a susține costurile tratamentelor medicale la spitale din străinătate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat trimis de Primăria Oradea, sâmbătă, 31 octombrie 2026, între orele 07:00 și 19:00, se închide circulația rutieră pe sub podul de cale ferată de pe strada Codrilor, în zona Aquapark Nymphaea.