DOHA. Claudiu Keşeru a contribuit din plin la a treia victorie consecutivă obţinută de Al Gharafa în Qatar Super League.
Are doar 15, dar a bifat deja primul meci în tricoul echipei naționale de fotbal feminin, la Istria Cup, contra Irlandei de Nord (1-0).
Claudiu Keseru a început seria golurilor pentru Al Gharafa chiar împotriva echipei care este antrenată de către Ladislau Boloni.
Al Gharafa l-a prezentat oficial pe orădeanul Claudiu Keșeru, joi, într-o conferință de presă.
Deși intrat în impas, transferul lui Claudiu Keşeru la Al Gharafa s-a realizat pe ultima sută de metri.
Meciul Dinamo-Lazio din august 2007, din preliminariile Champions League, este subiectul unui dosar DNA, în urma unor declaraţii care indică aranjamentul partidei.
BUCUREŞTI. Cluburile s-au înţeles, iar orădeanul Claudiu Keşeru are toate şansele să schimbe echipa după doar un an petrecut la Steaua.
După ce l-a lăsat pe banca de rezerve în meciul pe care Inter l-a disputat cu Napoli în sferturile Cupei Italiei, Lukas Podolski și-a postat fotografii cu George Pușcaș pe Instagram.
Cel puţin 30 de suporteri au decedat, duminică, în confruntările cu poliţiştii, înaintea unui meci din prima ligă din Egipt.
George Puşcaş a fost inclus de Mancini pe lista UEFA pentru Europa League.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Micul tenismen orădean Sergiu Onica, în vârstă de 12 ani, se află într-un moment fast al carierei sale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După patru luni în care nu a mai primit persoane fără adăpost din alte județe, Viorel Pașca de la Dumbrava, județul Bihor, a găzduit un nou caz social venit din Argeș.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară din 29 octombrie, acordul de parteneriat dintre Primăria Oradea și Federația Română de Handbal pentru organizarea a șase meciuri din grupa preliminară A a Campionatului European de Handbal Feminin – EHF EURO 2026.
Cultură
Lucrările a nouă artiști pornesc de la arhitectura vitrată a clădirii, care creează un efect de seră, și explorează natura, peisajul și conștiința ecologică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi judecători din completul Curții de Apel Oradea, care analizează dosarul morții unei fetițe de 7 ani, strivită de o poartă de fotbal care s-a prăbușit peste ea, în 2019, în curtea unei școli din comuna Dobrești, nu au reușit să cadă de acord asupra soluției pe care să o pronunțe în acest caz, astfel că la termenul de joi al procesului au solicitat intervenția celui de-al treilea magistrat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința ordinară de joi, 29 octombrie, încheierea unui act adițional la acordul de asociere dintre Consiliul Județean Bihor și Primăria Salonta, prin care administrația județeană va achita suma de 1,14 milioane de lei rămasă de plată pentru lucrările executate la drumul județean DJ 795 Salonta – Tinca.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară din 29 octombrie, un nou regulament pentru locurile de joacă, spațiile de agrement și zonele de recreere din municipiul Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința ordinară din 29 octombrie, hotărârile privind reabilitarea clădirilor în care funcționează mai multe puncte termice din oraș.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Biroului Furturi din Autovehicule Oradea l-au reținut pe un bărbat de 33 de ani, din Oțelu Roșu, județul Caraș Severin, acuzat de furt calificat după ce a sustras 168 de litri de motorină din rezervorul unei autoutilitare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Compania aeriană HiSky Europe SRL și-a achitat datoriile restante către Romatsa, evitând astfel suspendarea serviciilor de navigație aeriană pe aeroporturile din România, măsură care urma să intre în vigoare la 1 noiembrie 2026.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Finalizarea lucrărilor și deschiderea circulației prin pasajul subteran de pe Oneștilor și pe strada Lăpușului a generat deja reacții în mediul online. Un orădean a reclamat faptul că șoferii care ies din curțile blocurilor de pe strada Lăpușului sunt obligați să vireze la dreapta, din cauza liniei duble continue.
16