Acesta se întreabă cum vor putea ajunge spre centrul orașului fără să fie nevoiți să aleagă rute ocolitoare, mult mai lungi. Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, orădeanul spune că șoferii care vor să ajungă dimineața spre centru ar putea fi nevoiți să folosească ruta prin strada Cazaban. Cei care vin dinspre strada Meșteșugarilor și vor să intre pe una din străzile laterale situate pe partea dreaptă de mers spre centru ar trebui, în schimb, să ajungă până la sensul giratoriu de la Lidl pentru a întoarce.
„A fost ideea genială a proiectantului/constructorului/autorităților sau inițiativa vopsitorilor să facă linie continuă peste tot la ieșirea din curțile blocurilor, astfel încât să NU putem să o luăm decât la dreapta (inclusiv de pe Erofte Grigore)? Dacă avem de mers dimineața spre centru? Mergem până unde, ca să întoarcem? Până în centură? Până în Sântandrei??? Sau ieșim în Cazaban și facem ca și până acum, constatând că pentru noi, noul pasaj e absolut inutil, aglomerându-l în continuare? Sau când venim acasă dinspre Meșteșugarilor, iar mergem până în sensul giratoriu de la LIDL ca să întoarcem? Aglomerând din nou și sensul și șoseaua etc???? Poate că s-a găsit un nou punct de colectare a amenzilor la buget, că evident nimeni nu va ocoli pe nicăieri. Și probabil la 7 dimineața poliția locală va fi pe fază. Se putea foarte bine ca la intersecția Lăpușului cu Erofte Grigore să se facă un sens giratoriu și se rezolva măcar una din probleme, pentru că într-adevăr acolo era greu cu prioritățile. Dar faptul că ne izolați în curțile blocurilor trasându-ne sens obligatoriu dreapta e de noaptea minții”, a scris orădeanul.
Tot despre lucrările executate pe strada Lăpușului a postat un mesaj un alt orădean, însă de această dată sesizarea se referă la modul în care au fost proiectate și executate trotuarele. În imaginile atașate la respectiva postare pe rețelele de socializare se văd mai mulți copaci care practic împart zona destinată trotuarului în două, iar lățimile celor două porțiuni sunt foarte mici, iar mamele cu cărucioare trebuie să intre și pe pista de biciclete pentru a putea merge mai departe.
„Lăsând la o parte toate polemicile despre pasaj, liniile continue si toată nebunia creată, cu pietonii ce ați avut? Sunt persoane care umblă în cârje, oameni în scaun cu rotile, sau mame care își plimbă copiii în cărucior. Fără nici o ironie sau hate, întreb cum ați gândit această modificare, ei trebuie să meargă pe pista de biciclete sau să facă slalom printre copaci/stâlpi de iluminat? Cred și sper că veţi remedia această greșeală, se menționează în postare.
Răspunsul beneficiarului lucrărilor
Beneficiarul investiției realizate în cartierul Ioșia este Consiliul Județean Bihor. Contactat de redacția bihon.ro, Alex Laslău, consilierul președintelui CJ, ne-a precizat că marcajele de pe strada Lăpușului au fost realizate conform avizului emis de Poliția Rutieră. Potrivit Consiliului Județean Bihor, linia dublă continuă a fost impusă pentru reducerea riscului de accidente.
„Amenajarea străzii Lăpușului a fost realizată cu respectarea avizului emis de Poliția Rutieră, care a impus marcarea unei linii duble continue pe întreaga lungime a străzii. Această măsură a fost stabilită pentru creșterea siguranței rutiere, întrucât permiterea virajelor la stânga ar fi generat un risc ridicat de producere a accidentelor.” se menționează în răspunsul primit de la Alex Laslău.
În privința problemei modului în care s-a amenajat porțiunea de trotuar pe strada Lăpușului, președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, susține că situația din teren a impus o astfel de abordare, însă consideră că nu va afecta circulația pietonilor și bicicliștilor, fiind vorba doar de o delimitare a celor două zone.
„Este o porțiune unde se suprapune pista de biciclete cu trotuarul. Există peste tot în lume astfel de zone. Ba, mai mult decât atât, există zone în care, pe lângă pietoni și bicicliști, se suprapune și traficul rutier. Se marchează ca atare și nu vor fi foarte mulți bicicliști acolo, nici foarte mulți pietoni. Se circulă cu atenție, asta este situația reală din teren. S-a marcat acea pistă tocmai pentru ca să se poată folosi și bicicliștii de această zonă, dar nu înseamnă că sunt excluși pietonii.” ne-a declarat președintele Mălan.

Citiți principiile noastre de moderare aici!