bihon.ro Web analytics

Peste 20.000 de oameni ar putea fi vaccinați la Beiuș. Centrul din Primărie, închis

De Veronica Bursasiu
Reactualizat la:

Peste 20.000 de oameni ar putea fi vaccinați la Beiuș. Centrul din Primărie, închis

FOTO: Getty images
Reactualizat la:
Țara Beiușului se vaccinează la Beiuș, care este centru zonal de vaccinare.
Scris de Veronica Bursasiu - Țara Beiușului se vaccinează la Beiuș, care este centru zonal de vaccinare.

Viceprimarul Dragoș Balog spune că acest centru se adresează populației care locuiește între Roșia și Ceica, precum și celor din Lazuri de Beiuș. „Sunt peste 20.000 de oameni, dar nu știm exact câți se vor vaccina. Am vorbit cu medicii de familie și sunt situații în care, din 2.000 de persoane aflate pe listele unui medic, doar 100 și-au exprimat intenția de a se vaccina. La alți medici care au același număr de pacienți, sunt cam 300-400 de doritori. Noi suntem pregătiți să funcționăm dacă este cazul și din 15 ianuarie. Împreună cu doamna doctor Teaha, am stabilit un program, astfel încât în centre vor fi prezenți medici, asistente, registratori. Avem două centre în sala de sport de la Colegiul Național «Samuil Vulcan», cu toate traseele făcute. Inițial, mai aveam încă un centru în Primărie, dar în urma vizitei domnului Carp și a domnului Jurcă, acesta din urmă fiind membru al grupului de monitorizare și coordonare, constituit prin ordinul prefectului, centrul respectiv a fost închis. Concluzia a fost că nu poate funcționa acolo, deorece nu există sursă de apă chiar în incintă. Aceasta chiar dacă înainte, Serviciul Special de Telecomunicații făcuse antemăsurători, atât în sala de la Primărie, cât și la sala de sport”, explică viceprimarul Beiușului.

Un agent de pază va măsura temperatura celor care intenționează să fie vaccinați. Cei care au temperatura peste 37,3 grade vor fi reprogramați. Cei care trec de controlul temperaturii vor completa un chestionar, după care se intră în sala de triaj propriu-zisă. Se verifică dacă sunt îndeplinite condițiile pentru ca persoana să fie vaccinată. În toate cabinetele de vaccinare vor fi două asistente, iar fiecare beneficiar va primi câte un certificat. Acesta va fi apoi monitorizat timp de 15 minute, într-o altă sală. „Poate e mai bine așa, că ambele centre funcționează într-un singur loc, fiindcă o salvare va staționa tot timpul la sala de sport, pentru situațiile neprevăzute post vaccinare”, a mai precizat viceprimarul Beiușului.

1 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. IOAN CURPAS says:

    Gabi Popa
    1 oră ·
    Stimați beiușeni,
    Pentru a lămuri situația centrelor de vaccinare din Municipiul Beiuș, vă facem cunoscute următoarele:
    Ca urmare a adresei DSP BIHOR, nr.1066 din 15.01.2020 privind decizia Comitetului National a Activităților privind Vaccinarea Împotriva SARS-CoV-2, județul Bihor va beneficia, începând din data de 15.01.2021, de 7 fluxuri pentru vaccinarea beneficiarilor din a II etapă (municipiul Oradea 3, Municipiul Salonta 1, Oras Aleșd 1, Oraș Ștei 1, oras Valea lui Mihai 1).
    Centrele de vaccinare comunitare din Municipiul Beiuș, nu vor deveni operaționale la acest moment, acestea vor fi deschise etapizat, în funcție de gradul de alocare/aprovizionare cu dozele de vaccin necesare.
    Spitalul Municipal Beiuș, este desemnat ca și unitate mobilă de vaccinare pentru unitățile medico-sociale, centre de bătrâni si alte unități stabilite.
    Menționam faptul că centrele de vaccinare din Municipiul Beiuș, sunt pregătite cu dotările necesare conform procedurilor de lucru si a instrucțiunilor din manualul centrului de vaccinare (mobilier, paturi, imprimante, laptopuri, frigidere, si alte materiale necesare bunei functionari), acestea putând deveni funcționale imediat ce alocarea fluxurilor de doze va fi disponibilă.
    Ce părere aveți?

  2. Bihon CSM Oradea

    Încă o victorie pentru „leii roșii”
    CSM CSU Oradea a dispus de SCM Timișoara cu scorul de 77-67.

    România

    Vaccinare fără programare: De vineri, oricine dorește se poate vaccina cu serul AstraZeneca
    Oricine persoană care vrea să se vaccineze cu AstraZeneca împotriva COVID-19 o poate face începând de vineri, fără programare. 5

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Victor Micula, trimis în judecată într-un nou dosar. Este acuzat de aproximativ 30 de infracțiuni
    Omul de afaceri este acuzat de aproximativ 30 de infracțiuni referitoare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, și de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. 12

    BIHON CAO

    Citiri Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Întreruperi de apă în Sânmartin și în cartierele Grigorescu și Tineretului din Oradea

    BIHON CAO

    Citiri Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Prințul Philip va fi înmormântat într-un sicriu din lână
    Înmormântarea prințului Philip va avea loc sâmbătă, 17 aprilie, la Castelul Windsor. 2

    BIHON Sport local

    Liga 4 Bihor nu se reia! „Protocolul medical nu este ceea ce sportul de masă românesc și-a dorit”
    2

    România

    PSD îi cere președintelui Iohannis să intervină în criza politică: „Să iasă din letargie și să intervină public"
    Președintele României, Klaus Iohannis, trebuie să iasă din letargie și să rezolve criza politică majoră din ”Guvernul Său”, transmit, joi, social-democrații. 3

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.