La primul tur, desfasurat la 14 martie, conservatorii au obtinut circa doua treimi din locuri si aceasta tendinta urmeaza sa se confirme la al doilea tur. Din 2004, parlamentul, ales pentru patru ani, este dominat de conservatori.
Scrutinul de atunci a fost marcat de o descalificare masiva de catre autoritati, inaintea votului, a candidatilor reformatori, aminteste AFP. Acelasi proces s-a repetat in acest an, cu aproximativ 2.000 de candidati descalificati, dintre care o mare parte reformatori.
Birourile de vot vor fi deschise vineri intre 8.00 (3.30 GMT) si 18.00 (13.30 GMT). Rezultatele sunt asteptate in urmatoarele 48 de ore dupa inchiderea birourilor. Campania pentru al doilea tur a durat doar o saptamana, la fel ca prima, si s-a terminat joi dimineata.
Nicio dezbatere nu a fost autorizata la televiziune si radio, care sunt monopol de stat, in timp ce degradarea situatiei economice, si mai ales inflatia, sunt primul subiect de preocupari ale alegatorilor.
Intervalul dintre cele doua tururi a fost marcat printre altele de atacuri verbale virulente ale presedintelui Mahmud Ahmadinejad la adresa presedintelui parlamentului Gholam-Hossein Hadad Adel, un conservator cu ambitii prezidentiale pentru 2009.
Al doilea tur al legislativelor in Iran
Reactualizat la:
Aproximativ 22 de milioane de iranieni sunt chemati la urne vineri pentru al doilea tur al alegerilor legislative, anunta AFP. Ei urmeaza sa aleaga intre 164 de candidati, dintre care 12 femei, pentru cele 82 de locuri ramase, dintr-un total de 290. <BR />
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
Cei doi luptători de la clubul orădean ACS „Moga Răzvan” s-au întors victorioși de la ediția a VI-a a „Cupei A.C.S Kickbox Baia Mare”, care s-a desfășurat sâmbătă în sala de sport din Recea (Maramureș).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a petrecut în după amiaza zilei de duminică, 15 noiembrie, pe centura Aleșd.
BIHON Sport local
Meciurile desfășurate în cadrul etapei cu numărul 11 nu au adus prea multe clarificări în ceea ce privește ocuparea locurilor în play-off, unde sunt sigure până acum Foresta Tileagd și CS Oșorhei. Aproape e și CAO, care a fost egalată în prelungiri și cu două etape înainte de final are 5 puncte avans față de locul 7 și 6 față de locul 8.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nunta fiicei lui Ilie Bolojan, organizată sâmbătă la Oradea, a stârnit numeroase comentarii în presa centrală, după ce mai multe publicații au pus accentul pe presupusul lux al evenimentului și pe prețurile ținutelor purtate de invitați.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O firmă care efectua lucrări în Bihor s-a adresat Justiției după ce a primit o amendă de 40.000 de lei din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), pe motiv că tatăl patronului societății a fost găsit de inspectorii de muncă pe șantierul coordonat de fiul său.
3
Bihon CSM Oradea
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea s-a impus cu scorul de 48-35 (25-17) în partida de acasă cu CS Minaur Baia Mare DivA, disputată duminică seara, la Arena „Antonio Alexe”. Meciul a contat pentru etapa a 7-a, ultima din turul Seriei C a Diviziei A de handbal masculin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!