Potrivit politiei, citata de AFP, mai multe imobile, aflate pe raza de un kilometru de locul unde a fost descoperita bomba de 500 de kilograme, au fost evacuate, iar circulatia a fost deviata.
Genistii care examineaza bomba vor decide daca aceasta va fi detonata in locul unde a fost gasita sau daca va fi mutata, a afirmat un purtator de cuvant al politiei, Endre Kormos.
Inca doua bombe neexplodate datand din al doilea Razboi Mondial au fost descoperite la Budapesta in luna mai.
ziare.com
Bomba neexplodata la Budapesta: 10.000 de persoane evacuate
<p>Aproximativ 10.000 de persoane au fost evacuate miercuri din centrul Budapestei, dupa ce o bomba datand din cel de-al Doilea Razboi Mondial a fost descoperita pe un santier.</p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Economic
Firmele din România care utilizează autoturisme atât pentru activitatea profesională, cât și în interes personal, vor putea deduce în continuare doar 50% din TVA-ul aferent acestora. Consiliul Uniunii Europene a aprobat prelungirea măsurii până la 31 decembrie 2029, fără modificarea condițiilor actuale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Firmele interesate să preia conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor mai au la dispoziție o zi pentru depunerea ofertelor.
România
Momente pline de voie bună au fost surprinse de camerele de supraveghere instalate într-o pădure din Parcul Natural Apuseni.
Economic
Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate (PFA) nou-înființate a scăzut în primele nouă luni ale anului 2026, atât la nivel național, cât și în județul Bihor. Potrivit datelor ONRC, Bihorul ocupă locul 8 în România după numărul înmatriculărilor, în ciuda unei scăderi de 7,82% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Cultură
Robin and the Backstabbers invită fanii la o călătorie muzicală, de la Stalingrad la... Vladivostok.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea a avut parte de o seară cu sonorități americane și energie hip-hop autentică. Rapperul Xzibit, unul dintre numele cunoscute ale scenei rap internaționale, a concertat sâmbătă seară, 14 noiembrie, la Ambasador, unde sute de persoane au venit să îl vadă live.
Citiți principiile noastre de moderare aici!