Jurnalistii povestesc cazuri cutremuratoare de detinuti care au fost chinuiti si torturati de colegii de celula pana cand si-au pierdut cunostinta, ajungand la spital in ultimul moment. Unii au putut fi salvati, altii insa nu au avut aceasta sansa.
Astfel, un ucrainean a fost fortat sa bea apa cu pasta de dinti si nu a fost lasat sa folosesca toaleta timp de mai multe zile, ajungand sa sufere modificari neurologice din cauza chinurilor la care fusese supus. Un alt detinut, care suferea de ficat, a ajuns la spital abia cand a intrat in agonie si nu a mai putut fi salvat, familia luptandu-se si astazi in justitie pentru despagubiri.
Jurnalistii polonezi ii acuza pe cei de la Directia Penitenciarelor ca apeleaza la un truc bazat pe lacunele legislative, mai precis ca anuleaza de urgenta arestul doar atunci cand este prea tarziu, iar detinutii ajung sa moara in afara zidurilor, motiv pentru care angajatii penitenciarelor nu mai pot fi trasi la raspundere.
Sociologii polonezi spun ca desi 800 de medici lucreaza, oficial, in inchisori, doar 80 dintre acestia au norma intreaga, iar multi dintre ei nu sunt suficient de bine pregatiti pentru a face fata cerintelor specifice si lipsei de dotari.
Potrivit statisticilor, in inchisorile poloneze au decedat in ultimii patru ani 350 de detinuti din cauze naturale, in timp ce peste 100 au murit imediat dupa ce au fost transportati la spital.
Cazul Crulic nu este singular in Polonia
<p>Romanul Claudiu Crulic nu este singurul arestat din Polonia care a murit la scurta vreme dupa ce a fost transportat de urgenta la spital, in 2004 inregistrandu-se 19 cazuri iar in 2007 - 36, scrie cotidianul polonez Gazeta Wyborcza.</p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
Cei doi luptători de la clubul orădean ACS „Moga Răzvan” s-au întors victorioși de la ediția a VI-a a „Cupei A.C.S Kickbox Baia Mare”, care s-a desfășurat sâmbătă în sala de sport din Recea (Maramureș).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a petrecut în după amiaza zilei de duminică, 15 noiembrie, pe centura Aleșd.
BIHON Sport local
Meciurile desfășurate în cadrul etapei cu numărul 11 nu au adus prea multe clarificări în ceea ce privește ocuparea locurilor în play-off, unde sunt sigure până acum Foresta Tileagd și CS Oșorhei. Aproape e și CAO, care a fost egalată în prelungiri și cu două etape înainte de final are 5 puncte avans față de locul 7 și 6 față de locul 8.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nunta fiicei lui Ilie Bolojan, organizată sâmbătă la Oradea, a stârnit numeroase comentarii în presa centrală, după ce mai multe publicații au pus accentul pe presupusul lux al evenimentului și pe prețurile ținutelor purtate de invitați.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O firmă care efectua lucrări în Bihor s-a adresat Justiției după ce a primit o amendă de 40.000 de lei din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), pe motiv că tatăl patronului societății a fost găsit de inspectorii de muncă pe șantierul coordonat de fiul său.
3
Bihon CSM Oradea
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea s-a impus cu scorul de 48-35 (25-17) în partida de acasă cu CS Minaur Baia Mare DivA, disputată duminică seara, la Arena „Antonio Alexe”. Meciul a contat pentru etapa a 7-a, ultima din turul Seriei C a Diviziei A de handbal masculin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!