Călătoria argentinianului a început la 28 iulie 2001, din Buenos Aires. De aici s-a îndreptat spre America Centrală, America de Nord, iar din New York a luat avionul, cu tot, cu cei trei cai, spre Amsterdam (Olanda).
De doi ani se află în Europa şi până a ajunge în România a traversat 16 state (Olanda, Belgia, Spania, Portugalia, Monaco, Italia, Vatican, ş.a.). Călătoria sa va continua cu Bulgaria, Turcia, India, China, Egipt, Tunisia, Maroc – ultimul stat, de unde se va îmbarca pe un vas spre Brazilia. Eduardo Discoli ne-a spus că e proprietarul unei ferme de cai şi porci în Santa Lucia.
“Nu am un sponsor, dar în toate ţările pe unde am trecut am fost ajutat de oamenii pe care i-am întâlnit. M-au primit în casele lor, mi-au dat de mâncare mie şi cailor mei. De România am rămas plăcut surprins, mai ales că a trecut prin regimul comunist. Am găsit o ţară foarte diferită faţă de ceea ce credeam eu că este aici”, ne-a spus sud-americanul.
Argentinianul speră ca la finele călătoriei să intre în Cartea Recordurilor. Ieri, la intrarea în oraş, un echipaj al poliţiei comunitare l-a aşteptat pe Eduardo pentru a-l însoţi până la un adăpost de animale.
Visul lui Eduardo Discoli a fost această călătorie, pe care a planificat-o cu mulţi ani înainte. A ajuns la Drobeta-Turnu Severin cu singurii lui tovarăşi de drum, trei cai pur-sânge din rasa Mustang: “Jeronimo”, “Chalchalero” şi “Profeta”. Eduardo i-a spus şi poliţistului că e liber să călătorească fiindcă “nu am soţie, sunt divorţat”
De şase ani, umblă călare prin lume
<p>Locuitorii judeţului Mehedinţi au aflat deja că Eduardo Discoli, de 57 de ani, din Argentina, este un temerar care s-a aventurat să facă ocolul lumii însoţit de trei cai. Ieri, bărbatul a ajuns la Drobeta Turnu Severin. </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr fără permis de conducere a fost depistat de polițiștii bihoreni la volanul unui autoturism furat cu o zi înainte din Baia Sprie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Eclipsa parțială de Lună anunțată pentru dimineața de vineri, 28 august, a putut fi observată și din Bihor. Fenomenul a oferit imagini spectaculoase, Luna fiind surprinsă în diferite etape ale trecerii prin umbra Pământului.
România
În mai puțin de o săptămână, România ar putea avea un nou premier desemnat. Liderii partidelor vor fi chemați la consultări de președintele Nicușor Dan începând cu 1 septembrie, iar surse citate de Digi24 susțin că șeful statului ar prefera formula unui Guvern cu miniștri politici, condus de un premier independent.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident petrecut la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea și în care au fost implicați doi elevi este investigat atât de conducerea unității de învățământ, cât și de Poliție.
Educație
Timp de o săptămână, 53 de copii și adolescenți cu vârste între 4 și 17 ani au participat la cea de-a cincea ediție a Școlii de vară organizate la Parohia Izvorul Tămăduirii din Oradea. Programul a îmbinat activitățile religioase cu pictura, muzica, astronomia, jocurile și o excursie la un centru de echitație.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începutul toamnei va aduce temperaturi peste normalul perioadei în cea mai mare parte a României, potrivit prognozei actualizate publicate de ANM pentru 31 august – 27 septembrie 2026. Sunt așteptate episoade de căldură neobișnuită, dar și ploi torențiale în anumite regiuni ale țării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!